Câştigătorii Galei Tânărului Actor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătorii vor realiza un spectacol pentru Televiziunea Română

Cea de-a 13-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, desfăşurată la Mangalia, s-a încheiat cu decernarea premiilor. Juriul final, care a decis câştigătorii, a fost format din Felix Alexa (regizor), Sorin Crişan (critic), Florin Fieroiu (coregraf), Marius Manole (actor), Virginia Mirea (actriţă).

Timp de patru zile, la Casa de Cultură, cei 25 de actori concurenţi la secţiunea „Individual" şi-au prezentat monologurile, iar la secţiunea „Grup" au participat în competiţie cinci spectacole.

Reprezentaţia de pantomimă şi mânuire de păpuşi „Dincolo de umbre" a absolvenţilor Universităţii de Arte „George Enescu" din Iaşi - Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache şi Dumitru Georgescu - a primit premiul pentru cel mai bun spectacol. Ioan-Mihai Cortea a câştigat premiul „Ştefan Iordache" pentru cel mai bun actor, care i-a fost înmânat de directorul Galei HOP, Cornel Todea. Cortea l-a interpretat, în concurs, pe Zorba Grecul. Cea mai bună actriţă a galei din acest an a fost desemnată Laura Bilic, în vârstă de 25 de ani, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu" de la Iaşi în 2007, care a interpretat rolul unei nevrotice. Premiul special al juriului - „Sică Alexandrescu" i-a revenit lui Tudor Aaron Istodor, fiul actriţei Maia Morgenstern.

Pentru premiul „Maria

Filotti", acordat de prinţul Şerban Cantacuzino, juriul a ales-o câştigătoare pe Raluca Mara, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Premiile Publicului au plecat către Ingrid Robu, la secţiunea „Individual" şi către spectacolul „Eden".

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele