Cartianu a dat autografe la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grigore Cartianu, redactorul-şef al ziarului „Adevărul" şi autorul volumelor „Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Crimele Revoluţiei", s-a aflat ieri la Târgul de Carte Gaudeamus pentru a oferi autografe şi a provoca publicul la o dezbatere despre evenimentele din decembrie 1989. „Cititori de calitate, oameni interesaţi de carte sunt peste tot în ţară, însă aici este o legătură a mea, specială, cu oltenii mei", a mărturisit Cartianu, la standul Editurii Adevărul.

Pentru autor, cea mai importantă muncă a fost să meargă pe urmele asasinilor Revoluţiei: „Pe unii i-am găsit, pe alţii încă îi mai caut. I-am găsit pe cei mari, în unele cazuri cu nume şi prenume, dar am constatat că pedepsiţi au fost doar asasinii de până la fuga lui Ceauşescu. Cei de după sunt patrioţi, au primit grade în plus, funcţii în stat, fac afaceri. Sunt oameni de succes", a mai declarat Cartianu.

Acesta a adus şi cifre în susţinerea afirmaţiilor sale, arătând că „după fuga lui Ceauşescu au murit de şase ori mai mulţi oameni decât înainte, adică 957 faţă de 159". Miza demersului său, a explicat Cartianu, este „să-i descopăr pe asasini, să-i identific şi, dacă este posibil, să contribui la condamnarea lor".

Căutând adevărul

Dezbaterea le-a trezit cititorilor amintiri de acum mai bine de 20 de ani. „Nu uit cum oamenii din Teatrul Naţional s-au alăturat mulţimii, având în faţă un afiş interzis al spectacolului «Arca lui Noe», de I. D. Sîrbu: o mână cu degetele deschise ca simbol al victoriei. A stat acel panou în Piaţa Prefecturii până la venirea primăverii", a povestit Emil Boroghină, la acea vreme directorul Naţionalului craiovean. În calitate de preşedinte de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus, Boroghină a aplaudat lansarea cărţilor lui Grigore Cartianu. „Sunt bucuros că cele două volume ale reputatului ziarist, de o mare verticalitate, sunt promovate şi aici, la Gaudeamus. Sunt convins că impactul lor asupra cititorilor va fi unul extrem de puternic", a mai adăugat Boroghină.

Primul craiovean care a ţinut să aibă autograful lui Grigore Cartianu a fost Ilie Petiţoiu, pensionar, care apoi ne-a declarat: „Se pare că ăsta-i adevărul, aşa cum scrie în carte. A fost multă minciună, dezinformare şi luptă pentru putere la Revoluţie". Grigore Cartianu i-a asigurat pe cititori că în luna mai le va pregăti o surpriză, tot legată de Revoluţie. De asemenea, a precizat că speră ca a treia sa carte să vadă lumina tiparului în toamna acestui an.

„Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Crimele Revoluţiei"au înregistrat, până în prezent, vânzări de peste 180.000 de exemplare. Târgul de Carte Gaudeamus de la Craiova se încheie la 12 martie.  

“Cititori de calitate, oameni interesaţi de carte sunt peste tot în ţară, însă aici este o legătură a mea, specială, cu oltenii mei."
Grigore Cartianu
jurnalist

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare