Cărţi de citit în 2015. Scriitorii publicaţi de „Cartea Românească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cărţi de citit în 2015. Anul editorial 2015 este anul romanului politic la Editura Cartea Românească. „Adevărul“ vă prezintă cele mai importante titluri care vor apărea în cursul acestui an.

La 25 de ani de la abolirea sistemului comunist apar câteva cărţi a căror forţă e dată de libertatea asumată a cuvântului.

Cărţi de citit în 2015. Arhitecturi rafinate – Glasul revoluţiei, un nou roman social-politic din teribila serie marca Radu Aldulescu; Vremea moroiului de Viorica Răduţă, istorie netrucată, de strictă actualitate, în stilul inconfundabil al scriitoarei; Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu, primul roman-studiu de caz despre lumea nouă postdecembristă, care va fi urmat de Cartea copiilor; Trilogia Corso de Daniel Vighi un amplu, fantastic roman al Timişoarei; Moartea lui Siegfried de Octavian Soviany, aşteptat cu sufletul la gură, al cărui erou se află la polul opus faţă de controversatul Kostas Venetis; Muşcând din moarte ca din ciocolată, o carte a fugii şi a speranţei, care consacră o scriitoare de excepţie: Cela Varlam; Mierla neagră de Radu Ţuculescu, o poveste tulburătoare, învăluită în arome; cele două romane care traversează oceanul, în căutarea succesului: Cartea de la Uppsala de Gellu Dorian şi Ghetsimani 51 de Dan Stanca.

Reeditarea volumului Egloga de Ioana Ieronim, apărut în anii ’70 şi declarat în unanimitate de critici o capodoperă, a devenit o necesitate, iar romanul-graffiti al lui Constantin Abăluţă, Femei răspântii imprevizibile, un refugiu din cotidian. 

Continuă proiectul de constituire a seriei de autor „Gheorghe Crăciun”, sub îngrijirea lui Carmen Muşat şi a fiicei scriitorului, Oana Crăciun. Seria va cuprinde întreaga operă – antumă şi postumă – a celui care a dat o nouă şi extraordinară dimensiune scrisului românesc.

Poezia anului acesta mizează, ca de fiecare dată, pe noutate şi diversitate generaţională şi încearcă să acopere, chiar şi geografic, mişcarea poetică actuală. Editorii şi cititorii au în continuare încredere în viitorul poeziei româneşti contemporane. 

Cărţi de citit în 2015. În colecţia Eseu: Cioran, un aventurier nemişcat de Ciprian Valcan cuprinde 30 de interviuri cu traducători, editori, cititori sau exegeţi ai filosofului din lumea întreagă. Adrian G. Romila în Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării porneşte într-o călătorie fabuloasă pe traseele reale sau ficţionale ale istoriei pirateriei, Simona Vasilache deschide atlasul cu Hărţi din cărţi, iar Bogdan Ghiu, în cartea-manifest Totul trebuie tradus! Noua paradigmă, propune o schimbare radicală a viziunii asupra culturii actuale. 

Colecţia de critică/istorie literară pregăteşte trei studii dedicate poeziei: Vitraliul şi fereastra. Poeţi români contemporani de Irina Petraş, Istoria Cenaclului de Luni de Daniel Puia-Dumitrescu şi Emil Botta. Ars moriendi de Bogdan-Alexandru Stănescu. Alături de acestea va apărea monumentala Geografie a literaturii române de Cornel Ungureanu şi dezvăluirile de arhivă ale tânărului critic şi istoric literar George Neagoe (Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, 2013), Mizantropul optimist. G. Călinescu şi  (de)stalinizarea României. 

Şi în anul 2015, istoricul literar şi criticul Geo Şerban îngrijeşte, după succesul înregistrat de Însemnările mele de Maria Banuş, un nou jurnal: Grădina de hârtie de Vera Călin – nume de referinţă al literaturii comparate, această doamnă a literelor româneşti, care, născută în 1921, a fost martora schimbărilor profunde din viaţa politică şi intelectuală a ţării.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG