Cartea care a obţinut Premiul Pulitzer în 2012 este lansată în România. Fragmente în avanpremieră
0Volumul de non-ficţiune „Clinamen. Cum a început Renaşterea“ de Stephen Greenblatt, câştigător al Premiului Pulitzer în 2012, va fi lansate duminică, 16 februarie, de la 17.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Presa americană spune că textul acestei lucrări „a zguduit din temelii Europa renascentistă şi a inspirat idei şocant de moderne“.
Invitaţii lansării de duminică sunt Mihaela Irimia, prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti şi directorul Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale, Centrul de Studii Britanice, Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale, Andrei Cornea, eseist, filosof şi profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi Vlad Russo, redactorul cărţii. Volumul „Clinamen. Cum a început Renaşterea“ a apărut în traducerea din limba engleză a Adinei Avramescu.
Stephen Greenblatt este profesor de ştiinţe umaniste la catedra „John Coogan“ de la Universitatea Harvard, cu o activitate foarte preţuită în mediile academice şi în cele editoriale, coordonatorul antologiilor Norton de literatură engleză şi a celei dedicate lui Shakespeare şi fondator al şcolii literare „Noul Istoricism“. În spiritul acestei metode foarte investigative, Stephen Greenblatt merge pe fire laterale pentru a completa detaliile unui moment esenţial în istoria culturii. Ne întoarcem cu totul în 1417, pe urmele unui umanist, fost secretar apostolic al unui papă detronat, care descoperă printre manuscrisele pierdute ale Antichităţii, ascunse în scriptoriile mănăstirilor, „Despre natura lucrurilor“ a lui Lucreţiu.
O carte „cu adevărat revoluţionară, deopotrivă biografie şi istorie intelectuală“ (...) „o relatare pasionantă, pagini din care aflăm cum am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi şi să trăim în lumea pe care o vedem dinaintea ochilor sunt scrise atât de bine, încât au verva ficţiunii“.
Aprecierea a trecut şi în paginile marilor cotidiane şi săptămânale. Este cu putinţă ca un poem să schimbe lumea, se întreabă cronicarul din Newsweek: „Stephen Greenblatt ne povesteşte cum a ajuns până la noi textul antic care a zguduit din temelii Europa renascentistă şi a inspirat idei şocant de moderne”. Publishers Weekly consideră cartea „cu adevărat revoluţionară, deopotrivă biografie şi istorie intelectuală”, iar Philadelphia Inquirer o descrie ca „o relatare pasionantă (..), paginile din care aflăm cum am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi şi să trăim în lumea pe care o vedem dinaintea ochilor sunt scrise atât de bine, încât au verva ficţiunii”. În New York Times este remarcată mai degrabă puterea evocativă a poveştii. „Marele merit al lui Stephen Greenblatt este acela de a ne face să simţim din plin forţa trecutului de mult apus”.
Fragmente din volumul „Clinamen. Cum a început Renaşterea“, de Stephen Greenblatt:
Dintre toate capodoperele antice, acest poem ar fi trebuit cu certitudine să dispară, o dată pentru totdeauna, alături de scrierile pierdute care l-au inspirat. Faptul că n-a dispărut, că a ieşit la suprafaţă după multe secole şi a început să-şi propage din nou tezele profund subversive, ar putea fi catalogat de unii drept un miracol. Însă autorul poemului în cauză nu credea în miracole. El avea convingerea că nimic nu poate să violeze legile naturii. În schimb, a avansat principiul „abaterii“ – cuvântul latin folosit în principal de Lucreţiu era clinamen – o mişcare neaşteptată, imprevizibilă a materiei. Reapariţia acestui poem a fost ea însăşi o asemenea abatere, o abatere neprevăzută de la traiectoria directă – în cazul de faţă, către uitare – pe care se afla, după câte se pare, împreună cu filozofia care l-a inspirat.
(…)
În opinia mea, şi, desigur, a multor altora, după Antichitate, cultura care a adoptat îmbrăţişarea lucreţiană a frumuseţii şi plăcerii şi a promovat-o ca pe o îndeletnicire legitimă şi demnă de laudă a fost aceea a Renaşterii. Această înclinaţie nu s-a manifestat doar în domeniul artelor. Ea a proiectat straiele şi eticheta curtenilor; limbajul liturghiei; modelul şi decorarea obiectelor de zi cu zi. S-a extins şi asupra explorărilor ştiinţifice şi tehnologice ale lui Leonardo da Vinci, a dialogurilor însufleţite despre astronomie ale lui Galilei, a proiectelor de cercetare ambiţioase ale lui Francis Bacon şi a teologiei lui Richard Hooker. De fapt, devenise un reflex, astfel încât lucrări care aparent se situau la mare distanţă de orice ambiţie estetică – analiza făcută de Machiavelli strategiei politice, descrierea Guyanei de către Walter Raleigh sau expunerea enciclopedică a bolilor mintale semnată de Robert Burton – erau alcătuite în aşa fel încât să producă cea mai intensă plăcere. Însă artele Renaşterii – pictura, sculptura, muzica, arhitectura şi literatura – au fost manifestările supreme ale înclinaţiei către frumos.
(…)
Regulamentele monahale impuneau fără doar şi poate cititul, şi acest lucru a fost suficient pentru a pune în mişcare un lanţ extraordinar de consecinţe. Cititul nu era opţional sau dezirabil sau recomandat; într- o comunitate care-şi trata îndatoririle cu seriozitate maximă, cititul era obligatoriu. Iar pentru această activitate era nevoie de cărţi. Cărţi care erau deschise iarăşi şi iarăşi, şi în cele din urmă se distrugeau, oricât de atent fuseseră mânuite. Prin urmare, într- un mod aproape
accidental, regulamentele monahale presupuneau cumpărarea sau achiziţionarea repetată de cărţi de către călugări.
(Stephen Greenblatt, „Clinamen. Cum a început Renaşterea“, copyright Editura Humanitas)