„Cartea ca destin“, la Bookfest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cartea ca destin“,  de Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Dan C. Mihăilescu, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 15.00, la standul Editurii Humanitas

Trei dintre cei mai importanţi critici români, Dan C. Mihăilescu, Alex Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache, îşi vor lansa cărţile la această ediţie a Bookfest, târgul de carte care a început miercuri şi se desfăşoară până duminică la Romexpo.

Salonul de Carte Book­fest continuă vineri cu lansări importante, printre care a monografiei despre actriţa Tamara Buciuceanu-Botez („O viaţă închinată scenei“, de Bogdana Darie, ora 17.00, standul Editurii Litera) şi a cărţii scrise de Valentin Uritescu („Să ai grijă de cel bun din tine“, ora 18.00, standul Editurii Humanitas). De  la ora18.00, Larry L. Watts îşi va lansa volumul „Cei dintâi vor fi cei din urmă“, la standul Editurii RAO.  La aceeaşi oră,18.00, la Editura Polirom, va avea loc lansarea romanului „La mine-n cap“,  de Lavinia Bălulescu, în prezenţa invitaţilor Luminiţa Corneanu şi Cosmin Ciotloş.            

Vieţile criticilor

Trei dintre cei mai importanţi critici români, Dan C. Mihăilescu, Alex Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache, îşi vor lansa cărţile la această ediţie a Bookfest, târgul de carte care a început miercuri şi se desfăşoară până duminică la Romexpo. Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 14.00, la standul Editurii ALL, va fi lansarea „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic“. Pe lângă cei trei critici, la lansare vor fi invitaţi academicianul Mihai Cimpoi şi publicistul Grigore Cartianu.

„Cartea ca destin“,  de Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Dan C. Mihăilescu, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 15.00, la standul Editurii Humanitas, iar  de la ora  17.00, în aceeaşi zi, se va desfăşura lansarea volumului „Literatura de azi. Dialoguri pe net“, de Daniel Cristea-Enache.

1 iunie, la standul Adevărul

Editura Adevărul le-a pregătit celor mici o serie de surprize la standul său din pavilionul C4, din cadrul Romexpo. Astfel, sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, de la 12.30 - 13.30, la standul editurii sunt aşteptaţi toţii micuţii interesaţi de o şedinţă special de face-painting. De asemenea, copiii se vor putea juca cu jucăriile ecologice marca Walachia-Salingers, expuse la vânzare la preţuri reduse. Copiii vor trăi bucuria de a-şi ridica din diverse mostre de lemn case, hambare, castele sau veritabile fortăreţe în miniatură.

A doua zi, duminică, începând cu ora 11.00, tot la standul editurii, apreciatele coruri de copii Andante şi Amicii vor susţine un recital. Cunoscuta dansatoare Amira Hayam va oferi mâine, de la ora 16.30, la standul Editurii Adevărul, un microrecital de dansuri orientale, care ne va reaminti tuturor de vremurile în care sultanul Soliman şi iubita sa, Roxelana, trăiau o frumoasă poveste de dragoste, descrisă de Vintilă Corbul şi Eugen Burada în volumul „Roxelana şi Soliman“, retipărit recent de Editura Adevărul. (Alexandru Catalan)

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă