Cannes 2022. Corespondenţă specială de la Eugenia Vodă: Un RMN în regim de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judith State şi Marin Grigore, pe afişul filmului „RMN“, proiectat sâmbătă, la Cannes

E noapte şi tocmai am ieşit de la proiecţia de presă a filmului românesc din competiţie! Deşi zilele astea am văzut multe alte filme despre care merită scris, le mai amân, ca să acord prioritate, în regim de urgenţă, „RMN“-ului „nostru“.

Din patriotism, dar şi în amintirea nopţii albe de acum fix 15 ani, când am descoperit, tot la Cannes, „432“, care i-a adus cinematografiei noastre primul Palme d’Or pentru lungmetraj, şi care l-a lansat pe Cristian Mungiu pe orbita internaţională (sună bombastic şi probabil greu digerabil pentru unii, dar e un adevăr!).

O să recunosc de la bun început că „RMN“ mi s-a părut mai bogat, mai robust, mai paradoxal tonic-deznădăjduit, „mai Mungiu“ – decât celelalte două filme care au mai fost, de-a lungul anilor, premiate la Cannes – „După dealuri“ (pentru scenariu) şi „Bacalaureat“ (pentru regie). Putem presupune, tot de la bun început, că steaua norocoasă va fi prezentă şi la ediţia asta, într-un fel sau altul... De-o fi una, de-o fi alta, acest „RMN“ e un film important pentru lumea românească! Nu-mi amintesc de vreun alt film, după ’89, care să pună pe tapet atât de limpede şi de expresiv probleme pe cât de mari, pe atât de „delicate“ ale (sub)conştientului nostru colectiv...

Titlul, „RMN“ (pe generic apare scris – nu văd de ce – „R.M.N.“, cu puncte între litere, dar mai mult ca sigur, treptat, în toate comentariile punctele vor dispărea!), se referă la RMN-ul cerebral la care un fiu îl duce pe bătrânul lui tată... Iar imaginea alb-negru a creierului apare de câteva ori pe ecran, ca faţa unui strigoi exotic sau ca un mesaj criptic... Dar, evident, titlul sugerează şi un RMN al unei lumi... Parafrazând un titlu de film, s-ar putea spune: „cu lumea românească la RMN“!


Maria Drăguş, Macrina Bârlădeanu, Cristian Mungiu, Judith State, Marin Grigore şi Orsolya Moldovan FOTO EPA-EFE

Totul se petrece într-un sat din Ardeal, cu unguri, români şi nemţi (o comunitate mică, o biserică mică, un preot care speră să mai fie cineva în viitor care să perpetueze spiritul strămoşilor), o civilizaţie solidă, tipică unei anumite zone (impecabil „production design“-ul Simonei Pădureţu), şi o imagine de o impresionantă picturalitate (datorată talentului operatorului, Tudor Vladimir Panduru), un sat cu un munte uriaş alături, cu o pădure omniprezentă, cu sugestia unei „Românii sălbatice“ încă vii, dar şi cu un amfiteatru selenar, o exploatare minieră dezafectată... În acest loc superb (dar locuit) se întoarce din Germania un tânăr neamţ, de meserie măcelar (plecat la lucru acolo, la un abator, şi întors intempestiv acasă, după ce l-a aruncat la pământ pe un „şef“ care l-a făcut ţigan leneş)... E un bărbat arătos, dur, impulsiv şi contradictoriu (jucat de Marin Grigore, ca un om „simplu“ şi complicat în acelaşi timp), care se întoarce la o nevastă frumoasă şi total înstrăinată (Macrina Bârlădeanu), la un tată prăbuşit în propria absenţă (Andrei Finţi), la un copil traumatizat, care refuză să vorbească (Marc Blenynesy) şi la o iubită doar aparent vulnerabilă şi fragilă (Judith State), care conduce o fabrică de pâine, a cărei distinsă proprietară (Orsolya Moldovan) vrea să acceseze fonduri europene şi, în lipsă de forţă de muncă locală, angajează câţiva muncitori din Sri Lanka. Absolut toată distribuţia „sună bine“, de o autenticitate fără cusur.

Probabil startul scenariului (scris tot de Mungiu, cu multe nuanţe, paliere şi registre, între „violoncel“ şi „tăierea porcului“, între tragism şi umor) l-a dat „faptul divers“ apărut în ziare acum câţiva ani, despre nişte localnici care au refuzat să cumpere pâine făcută de „negri“ şi au refuzat să-i accepte în comunitatea lor... „A-i accepta sau a nu-i accepta“ e chiar tema celei mai provocatoare secvenţe din film – adunarea obştii, un vacarm multilingvistic în care prin aer zboară felurite puncte de vedere, de la ong-istul francez venit aici să ne facă recensământul urşilor până la doctorul care avertizează că „răspunsul imunitar e diferit“ la diferitele rase... Şi cum se ştie că specificul naţional e cea mai bună cale spre universal, s-ar putea ca acest film să fie foarte bine înţeles oriunde pe glob. Pentru că oriunde există, întotdeauna, un CELĂLALT...

Dacă aş fi producător (dar nu sunt!), l-aş obliga pe Mungiu să vină mai aproape de centru şi să facă o comedie politică la vârf... Mai ales că încă nu avem aşa ceva. Ar fi momentul.

„RMN“-ul îl arată pregătit!

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!