Când s-a născut Caragiale? Marele dramatug, născut pe 30 ianuarie, e trecut în acte cu data de naştere pe 1 februarie

Data naşterii lui Ion Luca Caragiale  (1852-1912) este sărbătorită pe 30 ianuarie, însă pe certificatul de naştere e trecut că s-a născut pe 1 februarie 1852.

În privinţa datei naşterii lui Ion Luca Caragiale au fost vehiculate mai multe date: „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Şerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menţionează: "La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ a nume Dl Luca Caragiali. Şi astăzi la şapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci şi doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului".

În conformitate cu singurul document oficial care menţionează naşterea, data naşterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852.

Ion Luca Caragiale (1852, Haimanale, jud. Dâmboviţa – 1912, Berlin) a încetat de mult să fie doar „cel mai mare dramaturg român" sau „Molière al românilor".

A devenit emblemă naţională, categorie etnopsihologică, „chipul diurn al fiinţei naţionale", cel nocturn fiind, desigur, Eminescu. Aşa stând lucrurile, a fost adulat, contestat şi discreditat deopotrivă. „Cel mai sociabil scriitor al românilor", marele epicureu „campion al colaţiunilor bucureştene" şi „marele zugrav de moravuri" a fost fluierat la premiere pentru incom patibilitate cu high life-ul epocii, a fost refuzat de două ori la premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a decretat perisabilitatea operei ş.a., „grecul genial" fiind considerat când „arhicanalie", când „ultimul ocupant fanariot" al României. Era fatal, aşadar, ca, în relaţie cu societatea autohtonă, scriitorul să practice constant „jocuri cu mai multe strategii", iar omul să-şi plănuiască tenace „exilul voluntar" dinspre Regat către Apus, fie la Braşov, Sibiu, Cluj, fie, în final, la Berlin.

A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare ş.a., iar în politică a slujit nonşalant, cu pragmatic sarcasm, cameleonismul, trecând pe la conservatori şi socialişti, la liberali, junimişti şi radicali, pentru a campa – sexagenar jovial, dar nu doar ludic – în „takismul" conservator-democrat. Un clasic provocator, de redescoperit şi recalibrat cu fiecare generaţie.