„Ca să trăieşti, e nevoie de meşteşug“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Meşteşugul vieţii“, în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Bulandra, este o poveste despre societatea actuală şi despre ratare

Una dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului israelian Hanoch Levin, „Meşteşugul vieţii", este premiera cu care Teatrul Bulandra îşi invită spectatorii să revină în Sala Izvor. Felix Alexa îi propune publicului bucureştean o poveste despre arta de a trăi, în care nuanţele de umor negru şi  dramă poetică se amestecă în permanenţă, creând - aşa cum declară regizorul pentru „Adevărul" - „un spectacol la care se râde, dar îţi îngheaţă zâmbetul pe buze în secunda următoare".

Controversatul dramaturg din Israel, care în vremea studenţiei la Universitatea din Tel Aviv semna o rubrică în care ironiza războiul şi armata, ritualurile publice consacrate Holocaustului şi critica politica statului faţă de arabi, participând ceva mai târziu chiar la întâlnirile unei grupări troţkiste, construieşte în „Meşteşugul vieţii" un univers în care se amestecă cinismul absurd cu o zonă extrem de poetică. „Piesa lui Levin e foarte incitantă, pentru că porneşte ca una aparent realistă şi se duce într-o zonă plină de umor, fiind în acelaşi timp o meditaţie profundă asupra vieţii.

E o piesă despre ce înseamnă ratarea", a declarat regizorul Felix Alexa. „Iar ratarea nu e privită neapărat în sensul filosofic, ci în sens concret, în vieţile fiecăruia dintre noi, ce înseamnă ratare într-un cuplu de oameni obişnuiţi. Eu cred că important în viaţă este să-ţi pui problema ratării. De asta mi s-a părut senzaţională piesa lui Levin acum, când trăim cu toţii într-o mare ratare. Societatea se află pe buza prăpastiei şi ne punem cu toţii problema ratării economiei mondiale, a ratării unei realităţi la care toată lumea a sperat după prăbuşirea comunismului."

Umor şi cinism

Avându-i în rolurile principale pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean, „Meşteşugul vieţii" are o coloană sonoră realizată din cântecele Adei Milea, despre care regizorul crede că au acelaşi gen de cinism precum replicile dramaturgului israelian. „Eu cred foarte mult în instinct, în teatru", a mai declarat Felix Alexa. „Un text îl alegi în primul rând din instinct. Abia pe urmă vin explicaţiile logice... Iar instinctul mi-a spus că e un material foarte dens de explorat. Cred că o piesă bună întinde multe curse, nu se dezvăluie de la început. Fascinant pentru un regizor e să găsească drumul alături de actori, prin hăţişul pe care-l propune piesa."

Spectacolul se anunţă a fi unul dintre cele mai importante ale acestei stagiuni, atât prin problematica abordată, cât şi prin creaţia regizorală. „Am păstrat cuvântul «Meşteşug» în traducere, chiar dacă poate părea puţin arhaic, pentru că este sensul exact în ebraică", a mai spus regizorul. „Există un fel de a trăi pe care nu-l învăţăm niciodată sau doar când e prea târziu şi singurul fel de a învăţa să trăieşti viaţa e s-o trăieşti efectiv. Cred că-ţi trebuie meşteşug ca să trăieşti. Problema e unde să înveţi meşteşugul..."

"Mi s-a părut senzaţională piesa lui Levin acum, când trăim cu toţii într-o mare ratare, când societatea se află pe buza prăpastiei...''
Felix Alexa regizor

Teatrul „L.S. Bulandra", Sala Izvor

„Meşteşugul vieţii"
De: Hanoch Levin
Regia: Felix Alexa
Muzica: Ada Milea
Distribuţia: Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dan Aştilean
Preţ bilet: 32,40 lei

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cifrele oficiale cresc, dar veniturile resimțite nu țin pasul: „Salariul mediu nu reflectă realitatea românilor”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Angajații pot cere bani în plus pentru munca de noapte. Codul Muncii a fost modificat
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii