Becali şi artele frumoase
0Alexandru Solomon, realizatorul documentarului „Kapitalism - reţeta noastră secretă“, ce va fi lansat la 23 aprilie, povesteşte tragicomedia pe care a trăit-o, pe parcursul filmărilor, cu „latifundiarul din Pipera“.
Una dintre cele mai anevoioase relaţii am avut-o cu Gigi Becali. Am încercat de câteva ori să-i explic la telefon ce fac, dar convorbirile noastre durau maximum 50 de secunde pe ceas şi se terminau în coadă de peşte („Veniţi mâine la Palat!" - îmi spunea interlocutorul meu, fără să adauge vreo oră; pentru cine nu ştie, „Palatul" este reşedinţa de lucru a dlui Becali, de lângă Piaţa Victoriei).
Banii lui Ceauşescu şi tăcerea „de aur“
Am constatat în scurtă vreme că îmi lipseşte vocabularul ca să mă fac înţeles. Îmi doream ca omul să apară în „Kapitalism...", pentru că „reţeta de succes Becali" e diferită de a celorlalţi magnaţi români. Şi, pe de altă parte, pentru cine urmăreşte chiar şi cu coada ochiului presa românească, spectacolul Becali e imprevizibil şi savuros.
În fiecare miliardar există un regizor
Cred că orice documentarist şi-a dorit să se transforme într-o muscă dotată cu o cameră video - iar Becali e tipul de personaj pe peretele căruia ai vrea să fii o astfel de muscă. Desigur, riscul de a fi strivit e mare (după cum se va vedea mai jos), dar tentaţia rămâne. Îmi amintesc cum am vorbit la telefon când Becali era la Monaco, în vacanţă, şi cât mi-aş fi dorit să fiu şi eu acolo cu echipa. N-a fost să fie, dar ni s-a permis să-l însoţim în prima lui zi de europarlamentar. Era pe 14 iulie 2009, la Strasbourg.
Scena e în film şi este probabil printre cele mai bune, pentru că aterizarea lui Becali în bârlogul eurocraţiei spune multe despre ce putem da noi Europei. Ceea ce n-a intrat în film este un dialog pe care l-am avut pe culoar, în care domnul Becali şi-a exprimat neîncrederea în puterile mele de a realiza o producţie de succes. „Dacă aş fi eu regizor la filmul ăsta - mi-a spus -, am ajunge sigur cu el la Oscar."
Am simţit o uşoară invidie în glas, ceea ce m-a gâdilat plăcut: să fii invidiat de un om atât de bogat nu e puţin lucru. Dar am mai înţeles ceva important: în fiecare miliardar există un regizor. Să fii regizor, să creezi o lume este - pentru ei - un act de putere echivalent cu ceea pot ei face prin puterea banilor. E bine: asta înseamnă că mirajul filmului există încă.
Tabloul şi scatoalca
Celelalte arte nu sunt la fel de fascinante. Peste câteva săptămâni am fost primiţi să filmăm la „Palat", în Bucureşti. Venise şi un artist, să prezinte câteva pânze. Unul din tablouri înfăţişa un peisaj marin: deasupra mării plutea o uriaşă cruce, iar din nori se ivea chipul lui Becali, înconjurat de raze de soare.
Becali a declarat că nu se pricepe la pictură (spre deosebire de film, m-am gândit eu). În cele din urmă, şi-a pierdut răbdarea şi ne-a trimis şi pe noi la plimbare. Şi pentru că Andrei Butică, operatorul filmului, a mai rămas să filmeze câteva secunde, gazda i-a ars o palmă zdravănă pe spinare, de am crezut că lui Andrei o să-i scape camera. E ultima oară când ne-am întâlnit cu dl Becali.