Bătălia serviciilor secrete poate influenţa decisiv soarta unui război. O scurtă istorie a luptei pentru superioritate informaţională
0Dictonul „Scientia potentia est” (Sir Francisc Bacon) a reprezentat,fără îndoială,o constantă în evoluţia umanităţii,datorită rolului esenţial al comunicaţiilor de a genera putere,crearea şi menţinerea unor state puternice depinzând de acestea.
Spionajul,metodă de culegere şi transmitere a informaţiilor,a reprezentat iniţial apanajul marilor imperii,fiind menţionat şi de Sun Tzu în “Arta războiului”(sec.VI î.Hr.); astăzi este o necesitate pentru multiplicarea puterii unui stat pe scena internaţională.
Încă din Antichitate,marii comandanţi militari au conştientizat importanţa deţinerii superiorităţii informaţionale într-un război,fiind situată pe acelaşi palier cu avantajul numeric sau cel tactic.O interesantă perspectivă o oferă James F.Dunnigan: ”Cele mai multe istorii nu menţionează sistemele de comunicaţii,dar fără ele,imperiile antice nu ar fi putut supravieţui”.În opinia acestuia,strategia-cheie într-o confruntare militară este protejarea propriei capacităţi de comunicaţie: “Capacitatea de a putea vorbi cu propriile trupe în timp ce inamicul nu poate vorbi cu ale lui a fost întotdeauna un avantaj evident […..] Informaţiile au reprezentat întotdeauna o armă puternică,iar cel care făcea cel mai repede rost de informaţie era mult mai puternic decât cel care nu reuşea acest lucru”.
În filmul “Wall street” (1987), magnatul Gordon Gekko îi recomanda tânărului broker Bud Fox să citească opera strategului chinez Sun Tzu pentru a avea succes în afaceri:“Fiecare luptă este câştigată înainte de a avea loc,gândeşte-te la asta”. Premisa de la care pleacă acest articol este aceea că,indiferent de epoca istorică,orice acţiune militară a fost precedată de războiul informaţional,care are rolul determinant în stabilirea taberei învingătoare:’’De aceea, în război,cel mai important lucru este să dejoci strategia duşmanului,apoi să îi distrugi alianţele,pentru ca,în final să-i ataci armata”. Analizele lui Sun Tzu din “Arta războiului” au fundamentat viziunea tradiţională asupra activităţii de informaţii,valabilă şi în prezent.
Modelul ierarhic structurat pe trei planuri –informaţii,management şi putere se pare că a stat la baza succeselor militare ale lui Alexandru cel Mare din sec.IV î.Hr.,care nu s-au datorat numai armatei sale de profesionişti,ci şi unei eficiente exploatări a resurselor informaţionale. Împăratul macedonean a plecat în cucerirea Orientului cu o o echipă formată din istorici şi generali,pe care îi putem considera,în termeni moderni,analişti de intelligence. Astfel a fost creată o vastă reţea de informaţii,care va contribui la cucerirea Imperiului Persan. Sun Tzu afirma că informaţia nu poate fi obţinută decât de la oamenii care cunosc situaţia inamicului,nu numai prin analogie cu evenimentele recente sau prin calcule statistice.
Alexandru Macedon nu se mulţumea doar cu informaţiile legate de modul de organizare militară al persanilor sau referitoare la locul unde era mobilizată armata inamică. Detaliile suplimentare obţinute de către acesta, au vizat organizarea politică şi socială; gradul de loialitate al satrapilor faţă de împărat (ţinând cont de faptul că Imperiul Persan avea un teritoriu multietnic); clima zonei ce urma a fi invadată sau tipul de culturi agricole practicate- o adevărată analiză de informaţii ce viza şi alte domenii,în afara celui militar.Specularea slăbiciunilor organizatorice ale Imperiului Persan a fost consecinţa câştigării războiului informaţional de către macedoneni.Alexandru cel Mare a acţionat după principiul “Divide et impera”,prin identificarea acelor provincii care nu erau supuse împăratului Darius, James F.Dunnigan asociind cucerirea Imperiului Persan cu “spargerea unui sistem”.Prin urmare,câştigarea bătăliilor de la Issos (333 î.Hr.) şi Gaugamela (331 î.Hr.) nu a contribuit în mod decisiv la îndeplinirea obiectivelor macedonenilor,acestea fiind doar o anexă a unei ample strategii.
Posteritatea tehnicilor lui Alexandru cel Mare se datorează scrierilor istoricilor care l-au însoţit în campaniile militare (spre deosebire de războaiele moderne,aceste informaţii au fost făcute publice).Modul de conducere a unui război informaţional va reprezenta un etalon pentru împăraţii romani,începând cu Iulius Caesar,care a folosit acelaşi gen de analiză de informaţii cu ocazia Războaielor Galice. De bello galico,un important tratat militar al Antichităţii,oferă informaţii preţioase despre folosirea agenţilor informativi în cadrul legiunilor romane.În plus,în timpul dictatorului roman a apărut o primă formă de criptografie,un sistem de cifrare cunoscut sub numele de “alfabetul lui Caesar”, bazat pe substituirea literelor,fiind folosit în scopul protejării confidenţialităţii mesajelor cu importanţă militară.
Citeşte continuarea pe historia.ro