„Barajul“, cu Marian Râlea, un nou spectacol marca ArCuB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Râlea apare în spectacolul „Barajul“       FOTO: Adi Marineci

Spectacolul de teatru ”Barajul”, cu Marian Râlea în rol principal, după textul irlandezului Conor McPherson, distins cu Premiul Laurence Olivier în 1998, va fi prezentat în avanpremieră pe 18 şi 19 august, de la ora 20.00, la Arcub Gabroveni.

Regizat de Andreea Vulpe, spectacolul îi mai are în distribuţie pe Alexandru Voicu, Gabi Costin, Romeo Pop şi Simona Pop.

Într-o mică localitate din apropierea unui baraj, în Irlanda, cinci oameni se întâlnesc într-un bar, în jurul unor poveşti. În încercarea de a se apropia, ei vorbesc despre relaţii - legături strânse, legături pierdute, amprente definitive pe care le lasă ceilalţi în vieţile noastre. Spun lucruri grave, fantomatice, pe care nu le pot vorbi cu cei apropiaţi. 

Joi va avea loc repetiţia generală cu public.

Conor McPherson este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani europeni. 

Apărută în 1997, piesa a fost montată în acelaşi an de Royal Court în Londra, iar doi ani mai târziu a avut premiera pe Broadway. A câştigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună piesă a anului în 1998 şi i-a adus lui McPherson, în acelaşi an, premiul criticii pentru cel mai promiţător dramaturg.

”Barajul” a fost votată printre cele mai importante piese ale secolului 20, într-un sondaj realizat de Royal National Theatre din Londra şi face parte dintre cele mai bune 101 de piese ale tuturor timpurilor după părerea lui Michael Billington, criticul de teatru al ziarului The Guardian.

Preţul biletelor este de 35 de lei şi 25 de lei, pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele pot fi achiziţioante doar online, de pe site-ul Arcub.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie