Banii lui Ceauşescu şi tăcerea „de aur“

Alexandru Solomon, regizorul documentarului „Kapitalism reţeta noastră secretă”, care va fi lansat la 23 aprilie, povesteşte două episoade de la filmări, relevante pentru tranziţia românească.

Când m-am apucat să fac filmul „Kapitalism - reţeta noastră secretă", am hotărât că nu vreau să relatez lucruri la a doua mână. Jurnaliştii care m-au ajutat cunoşteau o grămadă de afaceri necurate, îmi desenau harta amănunţită, infectă a tranziţiei româneşti, dar tot acest material nu putea fi folosit. Un film nu e un articol de ziar, cu documente, scheme şi cifre.

Voiam să stau de vorbă cu actorii principali, să înţeleg cum gândesc şi să-i filmez „în acţiune". Or, în România şi nu numai, presa strigă şi atacă, dar dinăuntrul sistemului nu vorbeşte nimeni. De câte ori între 2008 şi vara lui 2009 n-am auzit replica: „eu îţi povestesc - dar să nu mă citezi"?! În februarie 2009, am profitat de o vizită la Toronto ca să mă întâlnesc cu câţiva dintre cei care au anchetat situaţia conturilor lui Ceauşescu în 1990. Credeam, ca mulţi alţii, că acolo se află cheia, cel puţin a primei faze a transferului de bani şi putere.

Citiţi şi:

„Kapitalism“, moguli şi criză

VIDEO Lista celor care au refuzat să apară în documentarul "Kapitalism"

Culisele documentarului despre oligarhi

Atunci l-am cunoscut şi pe Linden MacIntyre, reporter de mare clasă, care făcuse o anchetă tv pe tema res-pectivă. Mi-a povestit cum, în 1991, difuzarea reportajului a fost interzisă prin decizie judecătorească de firma canadiană de audit financiar. Unul dintre auditori m-a primit dis-de-dimineaţă la clubul lui, printre machete de yachturi şi modele de noduri marinăreşti frumos înrămate.

Făcuse parte din faimoasa echipă angajată de guvernul Roman şi pusă pe liber la câteva luni după aceea. M-a felicitat pentru iniţiativa mea şi, la plecare, mi-a zis că nu-mi poate spune nimic: deşi nu mai lucra demult la firma care-l trimisese în România, era legat prin contract cu o clauză de confidenţialitate.
Peste câteva săptămâni, la Bucureşti, un „mogul" mi-a zis mustăcind că Billy l-a sunat şi l-a informat despre întâlnirea noastră...

„O să am necazuri"

Timp de câteva luni, am căutat un mic întreprinzător, cineva care să-mi poată descrie capitalismul românesc, de la extremitatea cealaltă. Vedeam în proprietarul magazinului de bloc contrastul de care aveam nevoie. Pentru că acolo jos, la parter, corupţia face viaţa imposibilă, acolo e greu să faci banul. Am primit refuz după refuz: oamenilor le era frică de controale, de duşmănia furnizorilor, de invidia vecinilor.

O singură femeie a avut curajul să vorbească şi să ne lase să filmăm câteva zile în micul ei magazin. N-a mai intrat în montaj pentru că - în cele din urmă - filmul s-a concentrat pe cei mari. Dar îi port recunoştinţă.

Şi, iată, constat că şi mie mi-e frică să vorbesc: n-am putut să dau numele interlocutorilor mei. Dacă îmi fac un proces?!