Banalitatea morţii

Piesa dramaturgului român Matei Vişniec conţine două drame: cea a războiului şi cea a comunicării.Radu Alexandru Nica a montat „Caii la fereastră“ („Horses at the Window“), de Matei Vişniec, la The Trap Door Theatre din Chicago.

După ce a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul a ajuns şi la Bucureşti, unde a avut o singură reprezentaţie la Teatrul Naţional.A fost interesant de văzut cum un tânăr regizor român, Radu Alexandru Nica, a ştiut să-i facă pe actorii americani să ofere profunzime şi entertainment din interiorul unui text bizar.

Ca majoritatea creaţiilor sale, şi această piesă a lui Vişniec eludează conformismul şi fuge temporar din realitatea greoaie pe teritorii alunecoase, unde referinţa istorică trece printr-un proces de amestecare cu tragedia personală.

Teoretician şi fantezist al absurdului, Matei Vişniec îşi consolidează reuşita şi cu ajutorul actorilor, al regizorului, şi al spectatorilor, care intră, împreună, în vertijul aberant al războiului, ieşind transfiguraţi de oroarea morţii sau a mutilării, dar şi bulversaţi de apariţia celor care vor să şteargă, senin, tocmai aceste urme.

Trei femei - o mamă, o fiică şi o soţie – îşi conduc cu privirea bărbaţii care pleacă pe front -  fiul, tatăl şi soţul. În scurt timp, un mesager îşi face apariţia, întotdeauna cu veşti foarte proaste, arătând că uneori moartea poate fi mai uşoară pentru cel care o ia în piept decât pentru cel care o primeşte ca pe o informaţie seacă.

Fiul nu a murit eroic, la datorie, ci pentru că a suferit un accident banal, fără să fi tras măcar un glonţ în luptă, tatăl revine în patrie invalid, într-un cărucior cu rotile, iar soţul a avut o moarte la fel de anodină. Căra steagul, în fruntea armatei sale, s-a împiedicat, a căzut şi a fost călcat în picioare tocmai de compatrioţii pe care îi îmbărbăta. Trupul i-a rămas impregnat pe bocancii soldaţilor, iar mesagerul îl repatriază adunat pe tălpile a mii de perechi de bocanci, pe care le varsă în fosta lui sufragerie.

Mizerii ascunse sub preş

Vişniec arată că în război se dau biruri mult prea mari în numele unor idealuri care nu justifică moartea sau nebunia, că martiriile sunt inutile atunci când cei de pe front rămân cu o viaţă în minus, iar ceilalţi, de acasă, plătesc cu propria luciditate.

Spectacolul regizat de Radu Alexandru Nica extrage din lanţul de absurdităţi exact veriga centrală, elementul de forţă şi tensiune care conţine mesajul suprem: în prezent, ideea de război s-a banalizat, oroarea este un lucru tratat cu superficialitate de non-victimele războiului, care s-au obişnuit să ascundă sub preş toată mizeria.

Radu Nica planifică abil explozia nebuniilor individuale, fiecare personaj având un punct de fierbere foarte vizibil. La nivel interpretativ, nebunia transmisă de actorii americani este mai degrabă studiată decât fructificată din interior, este o rătăcire mecanică, „by the book“, o nebunie după manual.

Nebunia fluidă, alunecoasă are corespondent şi într-un element de scenografie. O apă neagră curge de la robinet ca o picătură chinezească, slăbind resorturile de judecată. În rest, actorii sunt foarte elastici şi compleţi, au exerciţiul show-ului total - pantomimă, coregrafie, stăpânirea instrumentelor muzicale. Sunt lucruri pe care le pot învăţa şi actorii români care ştiu doar să rostească un text.

Info

Caii la fereastră

de: Matei Vişniec
The Trap Door Theatre
Regia: Radu Nica
Cu: Beata Pilch, John Stokvis, Tiffany Ross, John Gray, John Kahara, Holly Thomas.