AVANPREMIERĂ „Cişmigienii“, de Eugen Cadaru, în curând, în librării

Cum ar fi fost România dacă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial n-ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce-ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea şi Mircea Vulcănescu într-o dimineaţă a anului 1971, la o cafea şi o bere rece în Grădina Cişmigiului? Despre toate acestea vorbeşte romanul „Cişmigienii“, de Eugen Cadaru, care va apărea la Polirom. „Adevărul“ prezintă, în avanpremieră, un fragment din carte

 „Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cadaru pare o continuare firească a prozei interbelice, în care se întîlnesc personaje reale şi ficţionale şi marile teme legate de timp, trecere, ritualuri. Atmosfera interbelică, reconstituită riguros în anii ’70 ai unui trecut alternativ, face ca personajele să fie foarte veridice. Eliade, Cioran, Ionescu, Ţuţea şi Vulcănescu prind viaţă în discuţii care evocă operele lor sau în plimbări tihnite printr-un Bucureşti idealizat. 

Scris cu implicare şi cu talent, «Cişmigieinii» lui Cadaru este un roman cu temă nostalgică şi aspiraţii înnoitoare, construit atent şi fermecător, cu eleganţă estetică“, spune scriitoarea Doina Ruşti despre romanul „Cişmigienii“, în curs de apariţie în colecţia „Ego Proză“ a Editurii Polirom. 

Cartea este disponibilă şi în format digital. Ebook-ul poate fi comandat de aici.

-FRAGMENT-

„Din locul unde se aflau, priveliştea micului port le apărea ca un mic tablou animat: clădiri vechi, tarabe cu mâncare şi mărunţişuri, ceva vânzoleală printre cei care aşteptau să se îmbarce pe vaporaş, precum şi o droaie de copilandri îmbrăcaţi în şalvari largi, care cercetau cu jind spre cei ce veneau şi plecau. Totul flancat, pe margini, de umbra răcoroasă a unor măslini înalţi.

Cei cinci coborâră scara, îşi aşteptară cu răbdare rândul pentru a traversa pasarela deja instalată şi, într‑un final, reuşiră să treacă.

De cum păşiră dincolo, nici n‑apucară să facă câţiva paşi, că un băiat ceva mai răsărit, să tot fi avut vreo paisprezece ani sau poate un pic mai mult, se înfiinţă în faţa lor şi făcu o uşoară plecăciune în faţa lui Ionescu.

— Bine aţi revenit, Yujin efendi. Stăpânul meu, Harun efendi, m‑a trimis să vă întâmpin şi să vă transmit că vă aşteaptă cu multă bucurie în casa sa.

Cei cinci remarcară ţinuta băietanului. Purta şalvari, precum toţi bărbaţii de acolo, cămaşă largă de cânepă albă, pe deasupra căreia venea un ilic roşu, iar în picioare era încălţat cu nişte iminei, din aceia cu vârful foarte ascuţit şi foarte întors.

Ionescu zâmbi.

— Bine te‑am găsit, dragă Hassan. Mă bucur şi eu să te revăd şi îţi mulţumesc că te‑ai ostenit să ne întâmpini.

Porniră. O luară agale înainte, pe aleea care împărţea micul port în două emisfere perfect egale şi, după câteva zeci de metri pe care îi străbătură acompaniaţi de pescăruşii care se încurcau printre picioarele lor – sperând probabil că ar putea primi, poate, ceva de mâncare – ieşiră din spaţiul debarcaderului. Parcurseră o scurtă alee de smochini şi intrară pe uliţa principală a localităţii.

— Parcă am fi cei trei muschetari, care de fapt erau patru. Noi suntem cinci, deci nu‑i mare diferenţă, zise Ţuţea referindu‑se probabil la faptul că modul în care înaintau, unul lângă altul, ocupând aproape toată lăţimea străduţei, i‑ar fi putut face să se asemene cu o mică brigadă aflată într‑un oarecare desant.

Dar nimeni nu le acordă vreo atenţie specială. Oamenii îşi vedeau de treburile lor şi doar copiii care se jucau în grupuleţe pe lângă case se mai opreau din zbenguială, ici şi colo, ca să caşte gura la cei cinci bărbaţi îmbrăcaţi în costume occidentale, care treceau, în formaţie, pe străduţa micuţei urbe turceşti.

Străbătură aşa, urmându‑l pe Hassan, o bună parte a uliţei cu aspect de bazar. Lăsară în urma lor şi forfota, şi casele de lemn, şi prăvăliile cu marfă aşezată pe tejghele protejate de copertine, şi gospodinele cu şorţuri largi care mişunau de colo colo, şi acele cafenele în preajma cărora câţiva turci bătrâni cu bărbi albe şi lungi şi turbane rotunde stăteau tolăniţi pe covoare aşezate direct pe caldarâm, pufăind alene din narghilele şi, într‑un final, după ce Ţuţea mârâi printre dinţi că doar un covor zburător mai lipsea din peisaj ca tabloul din O mie şi una de nopţi să fie complet, făcură stânga pe o alee laterală şi înaintară până în dreptul unei porţi mari, pe care Hassan o deschise dintr‑o mişcare.“ (Copyright: Editura Polirom)

Eugen Cadaru (n. 1973, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 2009 a obţinut doctoratul în Cinematografie şi Media la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, cu o teză intitulată „Realismul magic în arta cinematografică“. Este prezent cu povestiri în antologiile: Ferestrele timpului (2013), Lumi stranii (2014), Argos Trei (2017), Ficţiuni centenare (2018), Antologia prozei româneşti science-fiction (2018). A mai publicat A opta zi e‑n fiecare noapte (2014) şi Misterioasa scrisoare a domnului Tesla (2017). Povestirile sale au fost recompensate cu numeroase premii naţionale (Premiul Convenţiei Naţionale RomCon 2015; Premiul Convenţiei Naţionale RomCon 2017; Premiul „Ion Hobana“ 2018), precum şi cu Premiul de încurajare al Societăţii Europene de Science-Fiction, acordat în cadrul Convenţiei Eurocon 2014 Dublin.