AVANPREMIERA „Cartea râsului şi a cercetării“, lansată de Radu Paraschivescu la Gaudeamus

Scriitorul Radu Paraschivescu revine cu un nou  titlu la Târgul de Carte Gaudeamus, desfăşurat de miercuri până duminică la Pavilionul Central de la Romexpo. Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 15.30, la standul Editurii Humanitas, va fi lansat volumul „Cartea râsului şi a cercetării. Ce se întâmplă cu creierul dacă înveţi cuvinte noi în timp ce faci sex“ scris de autorul celebrelor "perle de tranziţie“ sau al savurosului „ghid al  nesimţitului“.

Unele  bazaconii, de genul „un pahar de vin roşu echivalează cu o oră de sport“,  „îmbrăţişările vindecă răceala şi gripa“, sunt concluzii ale unor aşa-zise studii şi cercetări din Anglia şi România,din Suedia şi Statele Unite, din Germania şi Australia. Asta arată că delirul pseudoştiinţific nu are graniţe şi că naivitatea e speculată la fel de bine în orice colţ al lumii. În concertul imposturii mondiale, România are un loc bine stabilit şi greu de contestat. Radu Paraschivescu pune faţă în faţă şarlatania românească şi omoloagele ei din alte ţări şi de pe alte continente. E greu să stabileşti, la finalul lecturii, cine merită marele premiu al neghiobiei. E la fel de greu, pe parcursul ei, să-ţi stăpâneşti râsul.

Între vizionarism şi impostură

„E vital să poţi distinge între vizionarism şi impostură. Între geniu şi şarlatania de ultimă speţă. Volumul semnalează câteva zeci de cazuri de impostură românească şi internaţională, vorbind şi despre consecinţele ei. În a doua secţiune a cărţii, rezervată străinătăţii, fiecare articol de ziar sau de revistă e însoţit de un comentariu personal în registru ironic. Mărturisesc însă că au existat cazuri când, indiferent cât aş fi fost de inspirat, n-aş fi putut provoca nici a zecea parte din hohotele declanşate de citirea textului iniţial. Sper să vă amuzaţi. Şi, făcând-o, să nu uitaţi de gândul serios care stă în spatele oricărei cărţi comice“, subliniază Radu Paraschivescu, în prefaţa cărţii.

O mostră din „Cartea râsului şi a cercetării“ este textul „Ce se întâmplă cu bărbaţii dacă se uită zilnic la sâni frumoşi.? „Bărbaţii care se uită la sânii unei femei timp de zece minute zilnic îşi prelungesc viaţa cu cinci ani. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii germani în urma unui studiu minuţios. (...) În primul rând, deplâng cruzimea celui (de fapt, celei) care a avut ideea de a-i  priva pe jumătate dintre participanţii la experiment de plăcerea holbării. Doar o persoană inconştientă poate crea asemenea motive de încăierare, beţie solitară sau în grup şi crimă. În formă de măr sau de pară, fructul oprit nu poate fi în acest caz decât capriciul unui sadic“.  

FRAGMENT

"CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂRBAŢII DACĂ SE UITĂ ZILNIC LA SÂNI FRUMOŞI

"Bărbaţii care se uită la sânii unei femei timp de zece minute zilnic îşi prelungesc viaţa cu cinci ani. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii germani în urma unui studiu minuţios. [...]

Încep cu o mărturisire provocată de un studiu de sine la fel de minuţios ca acela coordonat de profesoara Karen Uedarbi: deşi buletinul spune că aş avea 57 de ani, vârsta mea reală este de 436 de ani, 8 luni şi 17 zile la momentul scrierii acestor rânduri. Să se calculeze, plecând de aici, media zilnică a minutelor (bine, bine, a orelor) petrecute cu ochii în sâni, cu începere din 1968, când m-am zgâit pentru prima dată, prin interstiţiile zidului de beton de la Mamaia, la româncele şi străinele amatoare de nudism şi, în subsidiar, de bişniţă cu săpunuri, deodorante, ciorapi de mătase, rujuri şi chiloţi.

Există, după cum îşi poate da seama oricine, destule lucruri tulburătoare în studiul cercetătorilor germani.

În primul rând, deplâng cruzimea celui (de fapt, celei) care a avut ideea de a-i  priva pe jumătate dintre participanţii la experiment de plăcerea holbării.  Doar o persoană inconştientă poate crea asemenea motive de încăierare, beţie solitară sau în grup şi crimă. În formă de măr sau de pară, fructul oprit nu poate fi în acest caz decât capriciul unui sadic.

În al doilea rând, nu e deloc limpede cum pot să-ţi scadă pulsul şi tensiunea când te uiţi la sânii unei femei. (Şi nu mă refer la cazurile-l imită, de tipul lui Dolly Parton din anii 1970, despre care un coleg de platou  şi-a amintit cu tandreţe: „Eram cu Dolly pe iaht în San Francisco Bay, se înteţise un pic vântul, am băut un vin, s-a făcut târziu, Dolly şi-a pus sutienul la uscat, ne-am culcat şi de dimineaţă ne-am trezit în Brazilia“.) Orice holbător aplicat vă va spune că pulsul şi tensiunea cresc când ochii stăruie asupra dulcelui defileu.

În al treilea rând, trebuie remarcată inadecvarea din formularea „bărbaţii care se uită zilnic la sânii unei femei timp de zece minute“. Ce să înţelegem? Că toţi bărbaţii se uită la aceeaşi femeie? Cum, Doamne iartă-mă, au loc? Nu se împing, nu se bruschează, nu se înjură, nu se dau la o parte unii pe alţii?

În al patrulea rând, deplâng perversitatea din enunţul „să te uiţi zece minute la formele fascinante ale sânilor unor femei frumoase […] este echivalentul unor exerciţii fizice care se întind pe durata a treizeci de minute“. Dacă despre masturbare e vorba, zece minute de privit ar trebui să însemne tot zece minute de, hm, mă rog, „exerciţii fizice“. Doar n-o să continui cu    exerciţiile timp de douăzeci de minute după ce-ţi pleacă sânii de sub ochi. Ţineţi minte scheciul cu Dem Rădulescu pictor alături de o pânză goală? Vine un privitor şi-l întreabă: „Maestre, cum se cheamă tabloul?“ „Vacă la păscut“, răspunde maestrul. „Dar unde e iarba?“ se miră privitorul. „A păscut-o vaca“, îl edifică maestrul. „Şi vaca unde-i ?“ insistă privitorul. „Păi ce, era proastă să mai stea?“ La fel şi aici. A plecat splendoarea, îţi vezi şi tu de ale tale.

În al cincilea rând, nu ni se spune ce au făcut bărbaţii din grupa celor care nu s-au uitat la sâni. Singura precizare despre ei este că „au avut probleme cu cordul“ (spre deosebire de ceilalţi, care, dacă s-au uitat prea insistent, vor fi avut, vezi bine, probleme cu cardul). Chiar aşa, cum   şi-au trecut vremea? Au dat în bobi? Au spus bancuri politice? Au ascultat la radio meciul dintre Zwickau şi Osnabrück din Liga a III-a ? Şi-au blestemat ziua proastă?

În al şaselea rând, vestea cu adevărat bună este că, de acum încolo, înarmat cu o copie a studiului efectuat de cercetătorii germani, fiecare bărbat va putea să se holbeze în voie. Alibi mai bun nu există. „Iertaţi-mă, nu e ce credeţi, pur şi simplu mă ajutaţi să am un puls mai bun. Da, da, mai descheiaţi-vă la un nasture, vă rog. Merci, merci Bécaud.“

În al şaptelea rând, cine crede că dacă se holbează întruna la sânii femeilor devine mai sănătos e bolnav. În al optulea rând, oare profesoara Karen Uedarbi o avea sâni? Şi dacă da, câţi? (Copyright Editura Humanitas)

Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016).