Autori „grei“ ai literaturii universale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, în fiecare joi, un volum din Colecţia „O sută de cărţi fundamentale“se va distribui împreună cu „Adevărul“. „O sută de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ e titlul celei mai recente colecţii a Editurii Adevărul. Seria cuprinde opere esenţiale ale literaturii universale.

Cărţile din colecţie sunt legate în piele ecologică şi au, fiecare, câte un semn de carte din mătase. Grafica paginii e dintre cele mai bune, încât orice pasionat de carte nu poate să nu-şi dorească un asemenea produs.

Prima surpriză pe care o oferă “Adevărul” cititorilor săi este distribuirea gratuită a două volume din colecţie  – “Notre Dame de Paris”, de Victor Hugo, şi “Marile speranţe”, de Charles Dickens - în zilele de 13, respectiv 20 noiembrie.

Săptămânile următoare vor aduce alte 98 de volume, printre care “Un yancheu la curtea regelui Arthur”, de Mark Twain, “Cărţile junglei”, de Rudyard Kipling, “Ultimul Mohican”, de J.F. Cooper, “Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, “Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert, sau “La răscruce de vânturi”, de Emily Bronte.

Operele sunt publicate sub semnătura celor mai buni traducători şi se adresează, deopotrivă, tinerilor şi adulţilor, consumatorilor de literatură de divertisment sau celor de literatură academică.

Joia cărţilor

Autorii români nu lipsesc din colecţie - Ioan Slavici cu “Mara”, Liviu Rebreanu cu “Ion” - editura dorind să pună accent pe scriitura “de rezistenţă” a literaturii universale, pe clasic şi neperisabil.

Acesta este motivul pentru care a creat, pentru cititorii săi, o colecţie cu un design atrăgător şi, totodată, durabil. În fiecare joi, cartea va putea fi achiziţionată împreună cu ziarul şi cu suplimentul de sănătate – toate la un preţ de 9,99 lei pachetul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa