Atelierul Auto al Regelui Mihai, deschis publicului începând de vineri la Săvârşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domeniul Regal Săvârşin este deschis în lunile iulie, august şi septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, între ora 9.00 şi ora 18.00.

Atelierul Auto al Regelui Mihai I se deschide publicului, începând de vineri, iar vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin pot vedea jeep-urile, uneltele şi piesele originale, păstrate în aceeaşi poziţie decisă de Regele Mihai.

„Începând de vineri, 23 iulie 2021, Atelierul Auto al Regelui Mihai I este deschis publicului. Vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin pot vedea atelierul auto, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri şi Satul Regal”, a transmis Casa Regală

Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). El a fost reamenajat în locaţia originală.

În anii 1956 -1976, atelierul a funcţionat la Versoix, în Elveţia, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai şi Regina Ana au închiriat-o la începutul şederii lor în Elveţia. La Villa Fantasia nu exista o locaţie pentru atelier, aşadar Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-şi ajuta soţul să organizeze atelierul de reparaţii auto personal.

În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spaţiu generos şi potrivit cu atelierul, la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani.

Ulterior, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveţia aflată în Cantonul Vaud. Reşedinţa nu permitea construirea unui atelier auto, aşadar Regele Mihai a închiriat un spaţiu în oraşul Morges, unde atelierul a funcţionat din 2004 până în 2017.

„După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile şi întregul atelier au revenit la Săvârşin. Uneltele şi piesele originale au fost păstrate în aceeaşi poziţie în care au stat în diversele locaţii din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai. Clădirea originală a atelierului de la Săvârşin a fost restaurată cu materiale naturale (lemn, cărămidă, ţiglă din secolul al XIX-lea, fier şi cupru) în luna iunie 2021, de către Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României. Angajaţii fundaţiei au reconstituit atelierul în luna iulie 2021, iar în ziua de 24 iulie 2021, întregul ansamblu va fi inaugurat de Majestatea Sa Margareta şi de ASR Principele Radu”, a mai anunţatCasa Regală. 

Domeniul Regal Săvârşin este deschis în lunile iulie, august şi septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, între ora 9.00 şi ora 18.00.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare