Artmark se spală pe mâini în scandalul „Cuminţeniei Pământului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Sângeorzan, directorul de Comunicare al casei de licitaţii Artmark, a declarat vineri, 18 martie, că instituţia pe care o reprezintă a renunţat la intermedierea vânzării operei „Cuminţenia Pământului“, în urma reproşurilor făcute de autorităţile române că operatorul cultural este cauza creşterii preţului sculpturii.

Casa de licitaţii Artmark – operator cultural autorizat să medieze achiziţia sculpturii lui Brâncuşi – a anunţat oficial, vineri, că renunţă la mandatul de reprezentare a familiei Romaşcu, în cadrul procedurii de preempţiune, retrăgându-se din procesul de negociere cu statul român, conform agenţiei de presă News.ro.

”Au fost două runde de negocieri: prima, din octombrie 2014 până în octombrie 2015, iar acum se desfăşoară a doua. La prima, familia a contactat direct Ministerul Culturii (MC), oferind posibilitatea de a cumpăra sculptura. Însă, potrivit Legii patrimoniului, era nevoie de un operator cultural, un intermediar. Aşa s-a ajuns la noi”, a explicat Valeriu Sângeorzan.

La a doua rundă de negocieri, statul român a preferat să negocieze direct, potrivit reprezentantului Artmark. ”Legea are ambiguităţile ei. Astfel, se poate negocia direct şi noua comisie, condusă de ministrul Alexandrescu, a optat pentru această variantă”, mai spune Sângeorzan.

Investiţia Artmark în promovarea vânzării sculpturii a fost de 22.772 de euro (sumă cheltuită efectiv, pe bază de documente justificative), se arată în adresa transmisă vineri de Artmark către Ministerul Culturii.

”Având discuţii, ni s-a reproşat că statul nu are bani. Implicarea noastră presupune un comision, însă pe acesta îl primeam de la moştenitori, de la proprietarii sculpturii.

Ministrul ne-a spus că, din pricina noastră, proprietarii cer mai mult, pentru că trebuie să ne dea şi nouă”,

a mai precizat Sângeorzan.

”Cred că am procedat bine. Nu am anunţat pe 10 martie, când am informat ministerul, pentru a nu crea presiuni în negocieri”, a menţionat reprezentantul Artmak.

În scrisoarea trimisă către MC, semnată de Alexandru Bâldea, directorul şi acţionarul majoritar al Artmark, menţionează că nu proprietarii au impus preţul de 20 de milioane de euro pentru sculptură, ci statul a acceptat această sumă, cerută de proprietari în cadrul unui proces de vânzare privată.

”Sperăm că renunţarea noastră la mandat să fie de public folos şi să vă permită să readuceţi cea mai importantă sculptură de Brâncuşi în circuitul public muzeal”,

încheie Bâldea scrisoarea transmisă ministerului Culturii.

Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural national.

Paula Ionescu si Irina Voicilă, fiicele lui Gheorghe Romaşcu, au început demersul pentru recuperarea sculpturii de la stat, în 2001. Irina Voicilă a decedat, iar moştenitoarea sa este Alina Şerbănescu.

Procesul dintre moştenitori şi statul român a durat din anul 2001 până în 2010. Procesul de predare a operei a durat alţi doi ani. În noiembrie 2012, lucrarea a fost mutată de la MNAR la Muzeul Cotroceni.

Sculptura a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preempţiune. Statul a făcut mai multe oferte,cea mai recentă dintre ele luni, când proprietarii au acceptat suma de 11 milioane de euro. Din aceasta, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei, Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională, după cum a explicat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.

Mai multe pentru tine:
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală