Artistul plastic Flavia Lupu: „Am lucrat cu creionul în mână şi am subliniat imaginea lirică a lui Andrei Novac“

Volumul „Prin închisori şi prin libertate“ de Andrei Novac, publicat de Cartea Românească, propune un discurs poetic surprinzător de unitar.  Ilustraţiile sunt semnate de artistul plastic Flavia Lupu, care s-a inspirat din cubul lui Nichita,

„O înşiruire de termeni-refren (închisoare, sensibilitate, vis, umbre, moarte, tăceri) extrage esenţialul unei scriituri centrate pe intensitate. În căutarea profunzimii sunt folosite metafore şi comparatii ce niciodată nu vor friza derizoriul. Spectrul redus de culori adânceşte viziunile-cărti poştale doar atât cât ele să nu devină patetice. Un expresionism bine temperat, dar cu miză majoră“, spune Felix Nicolau despre volumul „Prin închisori şi prin libertate“ de Andrei Novac, unul dintre cele mai bine vândute cărţi de la Cartea Românească în 2018. „Intensitatea lirică a asumării statutului de literat (de exceptie a rostirii) nu îl aşază pe Andrei Novac sub semnul unei generaţii sau promoţii literare, ci sub semnul unei geografii literare fericite“, subliniază Cornel Ungureanu

„Adevărul“: Cum a ilustrat Flavia Lupu „hai-hui“-ul de prin libertăţi şi închisori?

Flavia Lupu: Citind volumul cu scopul de a extrage esenţialul pentru cele mai potrivite mijloace artistice pe care le putea utiliza pentru a face vizibil invizibilul, nu mi s-a părut că este vorba de un „hai-hui”, de o hoinăreală ludică printr-o lume facilă. Mai degrabă mi s-a părut că aveam de-a face cu o pendulare între o stare de „prizonierat” specifică lumii contemporane (cu elementele care ţin de zona privată, dar şi de exerciţiul permanent de a fi în lume), şi o libertate dată de însăşi natura exerciţiului artistic.

A fost un exerciţiu destul de dificil. Am ajuns la o formulă dezirabilă pe ultima sută de metrii, întorcându-mă la alte experimente artistice mai vechi. Rezultatul a fost o serie de cuburi, fiecare dintre ele cu referire la textul care precede imaginea în volumul „Prin închisori şi prin libertate”. 

Am lucrat cu creionul în mână, am subliniat imaginea lirică a lui Andrei Novac, imagine care mie mi s-a părut esenţială pentru textul respectiv. Am făcut o transpunere într-un desen în biplan, apoi am multiplicat imaginea desenată pe faţetele unui cub. Soluţia grafică mi s-a părut potrivită pentru starea de claustrare şi demersul de hiperanaliză a realităţii. Aşa mi s-a „înfăţişat” mie textul, fără a avea pretenţie unei citiri „corecte”.

Cam în aceeaşi perioadă, într-un context, am discutat despre Nichita Stănescu, despre „Lecţia despre cub”, despre sens şi formă. Dacă vreţi, simbolic, ilustraţiile acestea sunt imagini ale cubului înainte să i se fie spart colţul. 

Cum se poate prinde în imagini ce e dincolo de gratiile reale şi sufleteşti? Unde se întâlneşte arta plastică cu poezia, unde duce această întâlnire sincretică?

Se „prinde” în imagini un text poetic, prin metodă, aşa cum am răspuns la întrebarea de mai sus. Problema apare de adecvare a acestei metode, destul de dificil de realizat în cazul acestui volum pentru că nu am dorit să avem doar nişte desene. Scopul a fost să punem laolată, într-o manieră coerentă, două forme de limbaj, ale căror rezultate să poată exista atât împreună, cât şi separat. Text, cu siguranţă, pot fi citite şi fără desene, cum şi lucrările pot fi expuse fără poeziile la care fac referire, însă puse împreună se completează şi devin un tot care face referire la aceeaşi realitate, în care scriitorul este direct implicat, iar ilustratorul este observatorul.

Arta plastică, după cum ştiţi, se întâlneşte demult cu textul scris, în general (asta dacă facem numai un exerciţiu minimal şi ne ducem cu gândul la Bibliile ilustrate ale Evului Mediu). Ceea ce este special, mai ales la poezie, este că artistul devine un soi de intermediar între poet şi cititor, mai ales dacă avem de-a face cu ilustraţii asociate special cu un anumit text. Îi arată celui care are cartea în mână cam cum ar putea să îşi construiască imaginile acelea pentru care scriitorul îi oferă coordonatele ca într-o problemă de axonometrie. Artistul oferă „o variantă” care, tocmai pentru că apare în carte, poate fi credibilă.

În cazul de faţă, această „întâlnire sincretică”, cui îi spuneţi dumneavoastră, sperăm să ducă la încă unul sau două proiecte în perioada următoare, în care această colaborare să aibă nişte rezultate care să provoace mai mult cititorul, respectiv privitorul.       

Volumul „Regula timidităţii“, nominalizat la Premiul Academiei pentru poezie „Mihai Eminescu“

Andrei Novac s-a născut în 1983, în Târgu-Jiu. Este licenţiat în istorie al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie şi doctor în filologie. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din România. Din mai 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele: Poezii (2000), editura Newest Tg- Jiu; Miez de talpă (2003); A nouăsprezecea inimă de înger (2003), Editura Eurostampa Timişoara; Vârsta sării (2006), Editura Muzeul Literaturii Bucureşti; Locul în care întorc tramvaiele(2008), editura Timpul Iaşi; Aceiaşi (2011) , Editura Brumar Timişoara; Regula timidităţii (2016), editura Paralela 45 Piteşti; Valentin Taşcu, solitarul promoţiei 70 (2016), Editura Vremea Bucureşti; Regula timidităţii( ediţie în limba franceză) (2017), editura Vinea Bucureşti; Prin închisori şi prin libertate, editura Cartea Românească Bucureşti. Este lector universitar în cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi directorul Centrului Cărţii din cadrul Instituitului Cultural Român. volumul „Regula timidităţii “ a fost nominalizat la Premiul USR, filiala Timişoara, în 2016, şi la Premiul Academiei pentru poezie „Mihai Eminescu“ pentru 2016.

Citiţi interviul cu Andrei Novac:

Poetul Andrei Novac: „Dumnezeu este probabil cea mai frumoasă poezie care poate fi scrisă vreodată“