ARISTOCĂRŢI „Poveştile Peleşului“ de Carmen Sylva şi „În jurul exilatei“ Regina Elisabeta a României, apărute la Editura Vremea

La Editura Vremea i-au fost dedicate două cărţi lui Carmen Sylva: "Poveştile Peleşului", scrisă chiar de Regina Elisabeta a României, şi "În jurul exilatei, la Sinaia, Bucureşti, Veneţia. Poveşti încrucişate",  texte reunite şi prezentate de Alain Quella‑Villéger, cu o prefaţă semnată de Gabriel Badea-Păun.

Carmen Sylva este numele de pană al Reginei Elisabeta a României. Soţia celui care declara la venirea în ţară: "punând piciorul pe acest sfânt pământ, am devenit român şi-a manifestat dragostea pentru plaiurile româneşti scriind poveşti ale căror personaje sunt râurile şi munţii noştri, oamenii acestor locuri, cu dorurile şi visele lor". La Editura Vremea au apărut două volume dedicate lui Carmen Sylva: "Poveştile Peleşului", scrisă chiar de Regina Elisabeta, şi "În jurul exilatei, la Sinaia, Bucureşti, Veneţia. Poveşti încrucişate",  cu texte reunite şi prezentate de Alain Quella‑Villéger şi o prefaţă semnată de Gabriel Badea-Păun. 

"Având o educaţie aristocratică destul de strictă şi care ar fi putut să o închidă în mediul ei, dar înzestrată cu o curiozitate şi o cultură uimitoare, care l‑au uluit până‑ntr‑atâta pe pictorul prerafaelit George Frederic Watts, încât a comparat‑o cu un căpcăun intelectual, prinţesa Elisabeta, de neconsolat după moartea unicului ei copil, a început spre 1879 să scrie pe ascuns mici scenete, poeme şi cugetări, căci, aşa cum spunea într‑una dintre cugetări: „Scrisul consolează mai bine decât religia şi torturează mai bine decât Inchiziţia”, spune Gabriel Badea-Păun, care semnează şi prefaţa celui de-al doilea volum dedicat lui Carmen Sylva de la Editura Vremea.

 Volumul a fost publicat cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta.

În jurul „Exilatei”. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia

Poveşti încrucişate
Texte reunite şi prezentate de Alain Quella‑Villéger
Prefaţă de Gabriel Badea-Păun
 

Pe lângă prefaţa lui Gabriel Badea-Păun şi introducerea semnată de Alain Quella‑Villéger, volumul "În jurul exilatei, la Sinaia, Bucureşti, Veneţia. Poveşti încrucişate" cuprinde un interesant text despre Bucureşti al Reginei Elisabeta, două texte despre Carmen Sylva semnate de Pierre Loti, o selecţie din corespondenţa celor doi, o bogată bibliografie şi 32 de pagini de fotografii.

„Istoria relaţiei dintre Pierre Loti şi Regina Elisabeta a României, influenţată evident de discursul fascinat al scriitorului însuşi, a fost povestită în general ca o întâlnire magică între „două suflete de elită”, după formula lui Léopold Stern, care adaugă: „Erau destinaţi fatalmente să se cunoască şi să se aprecieze”. Ceea ce nu este deloc sigur.” Alain Quella‑Villéger

Scăldată în admiraţia întregii Europe, vizitată ca un monument, regina Elisabeta şi‑a deschis uşile saloanelor din Palatul Regal din Bucureşti şi din castelul Peleş din Sinaia tuturor celor care soseau în această îndepărtată ţară, mai apropiată de Orient decât de Occident. [...]

Unul dintre puţinii care au fost seduşi de invitaţie a fost Pierre Loti, împins poate tot atât de curiozitate, cât de snobism. Orbit de strălucirea castelului de la Sinaia, el căzu repede în puterea farmecului gazdei sale [...]

Din întâlnirea între Carmen Sylva şi Pierre Loti au rămas scrisori, texte şi fotografii pe care le‑au schimbat între ei în semn de prietenie, fărâme din ceea ce trebuie să fi fost spiritul acelui salon, al acelei vitrine intelectuale ale României, precum şi povestirile adunate aici, în elaborarea cărora ei au fost complici şi solidari.

Această poveste romantică, cu personajele şi intrigile ei, cu mizele ei literare şi chiar diplomatice ne este evocată, cu erudiţie, de Alain Quella‑Villéger, spune Gabriel Badea‑Păun.

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) (1943-1916)

„Elisabeta de Wied, născută prinţesă germană în 1843 (mătuşa ei era ducesa Elena a Rusiei), era, din 1869, soţia unui Hohenzollern devenit, în 1881, rege al României, Carol I. Era o Regină‑poetă, «muză a Dunării», romantică, având mare grijă de imaginea şi de legenda ei, incontestabil suferindă (depresivă, poate chiar ipohondră), mamă îndurerată de moartea la vârstă fragedă a unicei ei fiice. Credincioasă interesată de teozofie, dar şi de spiritism, plină de farmec şi de empatie, regină care, la nevoie, se arăta şi republicană, socializantă şi feministă, era o personalitate aristocratică atipică şi o scriitoare demnă de interes. Poliglotă, excelentă vorbitoare de franceză, a fost de trei ori la Paris, în adolescenţă, în 1867 la Expoziţia Universală şi în 1868. Legăturile ei cu Franţa sunt înainte de toate literare. Ea însăşi a fost remarcată de Frédéric Mistral şi de asociaţia sa, Félibriges, încă din 1883. Va primi cu plăcere, în castelul ei din Carpaţi, elita culturală pariziană, de la scriitorul Robert de Montesquiou la poetul Jean Richepin, de la artista Réjane la pictorul Jacques‑Émile Blanche. Pierre Loti va deveni unul dintre scriitorii ei preferaţi.” (Alain Quella‑Villéger)

Pierre Loti (1850‑1923)
Pierre Loti, pe numele său adevărat Julien Viaud, a călătorit în întreaga lume timp de aproape douăzeci de ani, trecând prin Marea Baltică şi Mediterana, străbătând oceanele Pacific şi Atlantic şi ajungând în Japonia, China, New York, Turcia etc.

„Ales cel mai tânăr academician francez în 1891 (primit la 7 aprilie 1892), cunoaşte toată viaţa o popularitate impresionantă, cu mare succes de librărie. Scriitor cu personalitate flamboiantă, el ne apare astăzi fantezist şi modern, iar legăturile sale neaşteptate cu România merită să fie cunoscute. Loti scriitorul îndrăgostit de Turcia a trezit atâta interes, încât a fost uitat celălalt Loti, scriitorul mai continental, balcanic, chiar dacă acest adjectiv ascunde o mare diversitate de situaţii şi de episoade centrate pe o Europă diversă – pe care el o cunoştea bine. […] În această geopolitică, România ocupă un loc aparte, cu atât mai mult cu cât nimic nu prevestea că vreodată l‑ar putea apropia ceva pe Loti de Regina Elisabeta a României.” (Alain Quella‑Villéger)