"Apus de soare", în Cetatea de Scaun a Sucevei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare" a debutat cu o montare după piesa lui Delavrancea Spectacolul regizorului Marius Rogojinschi a fost jucat în Cetatea de Scaun a Sucevei, în

Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare" a debutat cu o montare după piesa lui Delavrancea

Spectacolul regizorului Marius Rogojinschi a fost jucat în Cetatea de Scaun a Sucevei, în cadrul festivalului care are loc între 11 şi 18 august.

A fost pentru prima dată după 1967 când această piesă de teatru s-a pus în scenă într-un decor aparte, iar spectatorii veniţi în număr mare au aplaudat în picioare prestaţia actorilor de la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani.

Pentru a ajunge aici, a fost nevoie de un gram de curaj din partea conducerii Complexului Muzeal Bucovina din Suceava, dar şi de o mică doză de nebunie din partea actorilor, care în multe momente au fost nevoiţi să urce pe zidurile Cetăţii de Scaun pentru a-şi juca rolurile.

Emoţii pentru interpretul lui Ştefan

Artiştii Teatrului "Mihai Eminescu" au muncit câteva luni pentru ca premiera să fie o reuşită. Cel mai emoţionat a fost interpretul rolului principal, actorul Florin Aioniţoaei.

"Când am intrat aici, m-am gândit că acum 500 şi ceva de ani Ştefan cel Mare chiar păşea printre aceste ziduri. E un sentiment care te copleşeşte şi, sincer să fiu, nici nu-mi venea să cred că mi s-a propus la vârsta mea (n.r. - 42 de ani) să joc un astfel de rol, cel mai greu din dramaturgia românească", a spus interpretul domnitorului român.

Şi colegii săi, peste 30 la număr, dacă luăm în calcul şi întreaga echipă tehnică, s-au declarat încântaţi de atmosferă şi de decorul inedit, iar cele trei repetiţii în interiorul Cetăţii de Scaun au fost suficiente ca totul să iasă aşa cum şi-au propus.

"O idee genială"

Dacă premiera de luni după-amiază a fost în special pentru oficialităţi, al doilea spectacol, jucat în aceeaşi seară, a adus în "sală" peste 100 de suceveni dornici să urmărească capodopera lui Delavrancea.

"E o idee genială, mai ales că locul lui Ştefan cel Mare este aici, în Cetatea de unde a condus cu glorie Moldova", a mărturisit Bogdan Serediuc, un tânăr de numai 18 ani.

Preţul biletelor este accesibil pentru toate buzunarele. Un adult trebuie să plătească 4 lei, în timp ce elevii, studenţii şi pensionarii achită numai jumătate din această sumă.

Piesa va mai fi jucată în două reprezentaţii, apoi actorii vor urca pe câteva scene clasice, printre care Botoşani şi Suceava.

Nuntă medievală pentru romantici

Din program mai face parte un concurs de muzică folk, prevăzut în a patra zi a festivalului. De asemenea, va fi organizată şi o tabără medievală a Ordinului Cavalerilor de Mediaş, iar în a cincea zi va putea fi urmărit un spectacol de jonglerii, acrobaţii pe picioroange, farse medievale şi un turnir de arme.

În următoarele zile, amatorii se vor putea delecta cu ateliere de lupte medievale, concerte de muzică, dans medieval, dar şi piese de teatru pentru copii. Penultima zi a festivalului va fi rezervată unor recitaluri inedite susţinute de Mircea Vintilă şi grupul Ţapinarii. În ultima zi, cei romantici vor asista la o nuntă medievală, iar la finalul festivalului va fi organizat un foc de artificii. (Ioana Bogdan)

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie