Apostolul Bologa. Primele proiecţii cu public, la Bucureşti şi Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectatorii au umplut sălilele la "Apostol Bologa"

„Apostolul”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie, prima proiecţie publică la care au fost prezenţi jurnalişti si echipa filmului.

Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuţie de excepţie, în sală fiind prezenţi: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaş, Mihai Bica.
„Televiziunea Română şi Dominic Dembinski au avut o misiune foarte grea în ecranizarea acestui celebru roman, mai ales după minunatul film al lui Ciulei. Echipa a găsit o cale nouă, interesantă, o dezbatere între patriotism şi datorie, între dragoste şi frică. Demersul a reuşit şi datorită unei distribuţii inspirat aleasă, succesul fiind dovedit şi de prezenţa masivă a publicului şi primirea călduroasă în sala de cinema. Îl felicit pe Dominic şi felicit Televiziunea Română pentru această reuşită”, a mărturisit Alexandru Repan.
 „A fost o seară minunată şi mult aşteptată! Întâlnirea cu întreaga echipă a fost o reală plăcere. Cred că filmul va plăcea marelui public, având o imagine de poveste, o regie care suţine convenţia de basm atemporal şi un joc al actorilor extraordinar!” - Mihai Stănescu.
După proiecţia de la Hollywood Multiplex, filmul va fi prezentat, pe 22 noiembrie, la Londra, în cadrul Romanian History Film Days in Belgravia în prezenţa regizorului şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, urmând ca pe 25 noiembrie începând cu ora 20.30, să aibă o proiecţie specială la Cinema Muzeul Ţăranului în selecţia Festivalului Internaţional de Film şi Psihanaliză.

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina învierii.
Amintirile lui devin filmul „APOSTOLUL BOLOGA”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care  cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.
Romanul „Pădurea spânzuraţilor” al lui Liviu Rebreanu într-o formulă cinematografică inedită este propunerea Casei de Producţie a TVR pentru spectatori şi telespectatori, la 100 de ani de la prima conflagraţie mondială.
Structurat ca un vis în vis în care lucrurile văzute sunt făcute din lucruri nevăzute, filmul are o abordare îndrăzneaţă şi neconvenţională nu doar a structurii romanului, ci şi prin ineditul construcţiei montajului - tip puzzle, călătoria sufletului în timp imaginată de regizor nefiind cronologică. O poveste spusă de actori importanţi ai cinematografiei româneşti: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaş, Mircea Postelnicu, George Constantinescu şi Albert Demeter.

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. „APOSTOLUL BOLOGA” este o producţie a Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.
Puteţi urmări trailerul filmului pe: https://youtu.be/wz3ttwfpyYA.
„APOSTOLUL BOLOGA” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi va fi difuzat la finalul lunii noiembrie pe TVR 1.  

Un proiect realizat cu sprijinul: Dedeman, Fortifikat Forte, Borsec, Chez Odette, Crama Gîrboiu, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional IL Caragiale Bucureşti.
Parteneri media: Zile şi Nopţi, Cinemagia, CinemaRx, Ziarul Metropolis, CineFan, LiterNet, Urban.ro, Oraşul Meu, AARC – All About Romanian Cinema, Cooperativa Urbană, MovieNews.


 

Mai multe pentru tine:
Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, găsită moartă în camera de gardă. Avea doar 37 de ani
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Lupta disperată a unei ursoaice cu capul blocat într-un butoi și atacată de câini: ce s-a întâmplat cu animalul
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali