Anim’est 2018, dedicat explorării limitelor în animaţie. „Another Day of Life”, proiectat în deschiderea festivalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a 13-a ediţie a festivalului Anim’est va avea loc între 28 septembrie şi 7 octombrie, la Bucureşti, şi va fi dedicată animaţiei experimentale şi de avangardă. Ediţia de anul acesta adună câteva dintre cele mai neconvenţionale şi inovatoare experimente vizuale animate din anii ’20 şi până astăzi, producţii emblematice care au marcat istoria cinematografiei şi în special pe cea a filmului de animaţie.

Lungmetrajul „Another Day of Life” (2018), o producţie a multipremiatului studio polonez Platige Image, regizată de spaniolul Raúl de la Fuente şi polonezul Damian Nenow, va fi proiectat în deschiderea festivalului. Filmul îmbină animaţia generată de computer cu scene de live-action, imagini de arhivă şi interviuri actuale.

Adaptată după cartea cu acelaşi nume scrisă de jurnalistul polonez Ryszard Kapuściński, animaţia redă experienţele reale, captivante şi tulburătoare ale lui Kapuściński în timpul războiului civil din Angola, declanşat în 1975 şi care a continuat timp de 27 de ani, devenind unul dintre cele mai sângeroase războaie civile din istorie.

Animaţia a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes şi a fost proiectat în afara competiţiei la cea mai recentă ediţie a Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy – cel mai important festival al industriei de animaţie.

Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point şi Expirat.

Anim’est e singurul festival din România care propune filme pentru nominalizare la Oscar: începând cu 2017, câştigătorul Trofeului Anim’est intră automat pe lista de propuneri pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun scurtmetraj de animaţie” a premiilor Oscar, votată de membrii Academiei Americane de Film.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animaţie, este organizat de Asociaţia Este’n'est şi finanţat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România şi Institutul Cultural Român.

Biletele vor putea fi cumpărate în curând pe site-ul eventbook.ro şi vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie şi Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026