Angelin Preljocaj şi Juliette Binoche, în România. Filmul „Polina“ va fi proiectat la Institutul Francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Naţional de Teatru propune, în penultima zi a ediţiei a 27-a, un eveniment special: proiecţia filmului „Polina / Polina – danser sa vie” o producţie franceză realizată în 2016 de Angelin Preljocaj şi Valérie Müller, bazată pe romanul grafic „Polina” scris de Bastien Vivès.

Premiera mondială a avut loc în cadrul celei de-a 73-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia şi s-a bucurat de participarea balerinei Anastasia Shevtsova şi de aportul actorilor Juliette Binoche şi Niels Schneider. Filmul spune povestea unei tinere balerine din Rusia, care pleacă în Franţa pentru a-şi urma visul. Iată un scurt sinopsis:

Moscova, începutul anilor '90. Polina are opt ani şi dă dovadă de talent la balet. În ciuda condiţiei sociale precare, e admisă la şcoala profesorului Bojinsky, ai cărui balerini desăvârşiţi ajung la Bolshoi. Conştient de talentul ei, profesorul o face să dea totul şi, la doar 18 ani, Polina e acceptată la prestigiosul teatru. Aici îl cunoaşte pe Adrien, un şarmant balerin din Franţa. El o va face să descopere nu doar dragostea, ci şi o nouă formă de dans, mai contemporană şi expresivă, o formă de dans care îi va schimba viaţa o dată pentru totdeauna.

Pelicula marchează debutul în lungmetraj al celebrului coregraf Angelin Preljocaj, care mărturisea în legătură cu resorturile ce l-au determinat să iniţieze acest proiect cinematografic: „M-a interesat foarte tare drumul ei. Felul cum fragilitatea şi slăbiciunile unui om pot deveni o trambulină pentru creativitate şi succes. De când am început să dansez, am văzut o mulţime de dansatori. Unii foarte talentaţi, alţii mai puţin. Se pare că aceia foarte talentaţi nu au mereu cariere strălucitoare. Unii uimesc de-a dreptul, apoi flacăra lor se stinge – este valabil atât pentru dansatori, cât şi pentru coregrafi. Unii actori îşi iau puterea din longevitate, încăpăţânare şi anduranţă. Când a apărut romanul grafic, mi s-a părut foarte realist din acest punct de vedere“.

La rândul său Valérie Müller, co-regizoare al filmului, referindu-se la adaptarea romanului grafic care stă la baza scenariului „Polina – danser sa vie”: „Dincolo de arta grafică minunată, ceea ce mi s-a părut fabulos la romanul grafic al lui Bastien Vivès a fost faptul că a evitat complet clişeele pe care le întâlnim de obicei în poveştile despre dansatori faimoşi, mai mereu victime anorexice ale rivalităţii şi competiţiei. De exemplu, suntem în mijlocul unor tineri care muncesc şi se lovesc de probleme morale şi fizice. Îi vedem trăind şi distrându-se. E ceva foarte real.”

Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru prilejuieşte întâlnirea cu publicul  şi presa a trei dintre creatorii acestui eveniment cinematografic: proiecţia filmului „Polina / Polina – danser sa vie” va avea loc în prezenţa regizorilor Valérie Müller şi Angelin Preljocaj şi a actriţei Juliette Binoche.
 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă