Andrei Pleşu va vorbi despre „Corpul îngerilor” de Bogdan Tătaru- Cazaban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Tătaru- Cazaban va lansa „Corpul îngerilor” la librăria Humanitas de la Cişmigiu

Joi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea volumului „Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cereşti”, de Bogdan Tătaru- Cazaban, recent publicat la editura Humanitas. Alături de autor, la eveniment vor vorbi Andrei Pleşu şi Madeea Axinciuc.

„De la Augustin şi Toma de Aquino până la Duns Scotus şi Ockham, de la Origen până la Bonaventura şi până la fenomenologi şi exegeţi contemporani din toate zările, lucrarea de faţă se mişcă, liberă de prejudecăţi, într-un spaţiu amplu şi policrom. În mediul academic şi spiritual românesc se aude o muzică prea puţin sau deloc auzită până acum. E vorba de o reflecţie vie asupra «formelor multiple ale realului», de «condiţiile de posibilitate ale unor fiinţe pur inteligibile», de o «ontologie a intermediarului» şi o «teologie a proximităţii». Angelologia devine, astfel, un exerciţiu exploratoriu, care vizează orizonturi largi. În definitiv, ea culminează în antropologie, definind, prin contrast, limitele naturii umane. Scrisă limpede, construită subtil, nutrită de o admirabilă erudiţie, lucrarea propune un autor matur şi rafinat. Sub neobosita documentaţie a fiecărei pagini se simte palpitul unei curiozităţi genuine, al unei autenticităţi de o rară calitate, al unei angajări spirituale pentru care cunoaşterea nu e un simplu depozit de fişe, ci o cale.“ (Andrei Pleşu) 

Bogdan Tătaru- Cazaban a urmat studii de filozofie şi teologie la Universitatea din Bucureşti şi stagii de cercetare la Colegiul Noua Europă (Bucureşti) şi la EHESS/Maison des Sciences de l’Homme (Paris). Este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific la Institutului de istorie a religiilor al Academiei Române, co-fondator al revistei Chora. Revue d’études anciennes et médiévales: philosophie, théologie, sciences> şi membru al mai multor asociaţii şi societăţi academice. A publicat: Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, în colaborare cu Teodor Baconsky (Anastasia, 2003); Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie şi structuri (Polirom, 2005); Mănăstirea Hurezi/Monastery of Hurezi, în colaborare cu pr. Gabriel Herea (Artec Impresiones, 2009); O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Pleşu, în colaborare cu Mihail Neamţu (Humanitas, 2009); Memory, Humanity and Meaning. Essays in Honor of Andrei Pleşu’s sixtieth Anniversary, în colaborare cu Mihail Neamţu (Zetabooks, 2009); Sfântul Martir Iustin Filozoful. O introducere (Deisis/Stavropoleos, 2010); Comuniune şi contemplaţie. Despre creştinismul patristic şi bizantin (Zetabooks, 2011). A tradus din Augustin (Humanitas, 2004; Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010), Boethius (Polirom, 2003), Hugo din Saint-Victor (Univers Enciclopedic, 2005), E. Lévinas (Humanitas, 2006), R. Klibansky, E. Panofsky şi F. Saxl (Polirom, 2002). A îngrijit volumele: André Scrima, Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu, şi Sf. Ioan Damaschin, Despre cele două voinţe ale lui Hristos (Anastasia, 2004). Între 2010 şi 2016 a fost ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta. A primit Ordinul „Pius al IX–lea“ în grad de Mare Cruce (Sfântul Scaun), Ordinul „Pro Merito Melitensi“ în grad de Mare Cruce (Ordinul Suveran de Malta), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler, Ordinul Coroanei Belgiei în grad de Comandor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele