Andrei Marga: „Nu i-am avut colaboratori pe candidaţi, ei aparţinând cu totul altor generaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), care a desemnat ca referenţi, fără să respecte toate etapele concursului, universitari de la „Babeş-Bolyai“ de la Cluj,  spune că toate desemnările s-au făcut în mod corect, subliniind că "şi Clujul face parte din România".

Câştigătorii concursului organizat pentru ocuparea unor posturi din Institutele Culturale Române (ICR) din străinătate au fost anunţaţi vineri, 4 ianuarie.  Mulţi dintre noii referenţi au fost ex-colaboratori ai lui Andrei Marga, preşedinte al ICR, care a ocupat funcţia de rector la Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB), între anii 1993-2004 şi 2008-2012.

Andrei Marga a răspuns întrebărilor redacţiei "Adevărul" prin intermediul biroului de presă al ICR:

De ce nu au mai existat probele scrisă şi orală (interviul) la concursul pe care l-aţi organizat pentru posturile de referenţi şi de directori adjuncţi la filialele ICR din străinătate?
A fost respectat regulamentul, proba interviu fiind prevăzută în cazurile de egalitate a candidaţilor. Nu a fost prevăzut interviu pentru toţi candidaţii. În acest sens, se poate consulta regulamentul publicat încă din noiembrie 2012.
 
De ce s-au anuntat rezultatele înainte de termenul pe care l-aţi anunţat iniţial?
Nu s-au anunţat rezultatele înainte de termen. Aşa cum se prevede în regulament, din ziua de 7 ianuarie începe proba de interviu pentru cei selectaţi de comisie. Rezultatele au fost anunţate nu înainte de termen, ci la termen.
 

Cum se justifică câştigarea posturilor de numeroase persoane de la "Universitatea „Babeş-Bolyai“, unde aţi fost rector? Cum justificaţi aceste desemnări ale unor persoane pe care i-aţi avut colaboratori la UBB?
Şi Clujul face parte din România. Preşedintele ICR, dl Andrei Marga, nu i-a avut colaboratori pe candidaţi, ei aparţinând cu totul altor generaţii.
 
 Denisse Ionescu, care a câştigat postul de referent al ICR Praga, s-a ocupat şi de organizarea concursului de la ICR? Una dintre sesizările venite pe adresa redacţiei reclama acest lucru.
Denisse Ionescu nu s-a ocupat de organizarea concursului.
 
Ce componenţă au avut comisiile de evaluare a candidaţilor?
Comisiile de evaluare a candidaţilor au fost stabilite în conformitate cu legea.
 
Contestaţiile înregistrate luni, 7 ianuarie, sunt luate in considerare, având in vedere că ati comunicat rezultatele vineri, 4 ianuarie? S-a stipulat termenul de 48 de ore de primire a contestaţiilor, însă având în vedere că a fost week-end, luaţi în calcul contestaţiile primite astăzi?
Contestaţiile se pot înregistra până pe 9 ianuarie a.c., ele putând fi trimise la nr. de fax 031 7100 607.
 
Legat de proiectul deschiderii unor filiale ICR în ţară, potrivit Consiliului Judeţean din Iaşi, în acest moment nu există vreun sediu şi nicio persoană juridică pentru această filială. De ce nu s-au stabilit aceste detalii până  în acest moment şi care e situatia organizării celorlalte filiale din ţară?
Filialele ICR din ţară vor fi inaugurate potrivit programului anunţat. La data inaugurării, fiecare filială trebuie să aibă direcţiune, sediu, echipamente, program şi statut. Toate detaliile inaugurărilor au fost stabilite.
 
 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta