André Rieu şi-a stabilit primul concert în România, în 2016. Când va cânta celebrul violonist în Piaţa Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andre Rieu revine în România, în 2016

Îndrăgostit iremediabil de România, celebrul violonist şi compozitor André Rieu îşi respectă promisiunea şi anunţă cu bucurie noul său concert de la Bucureşti. Regele Valsului, André Rieu alături de Orchestra Johann Strauss va concerta sâmbătă, 11 iunie 2016 în Piaţa Constituţiei din capitală, începând cu orele 20:30.

Piaţa Constituţiei va deveni ”Centrul Universului” şi în anul 2016. Aşa a descris celebrul violonist André Rieu locul care, în luna iunie a acestui an, a găzduit nu mai puţin de şapte concerte susţinute în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile celor peste 85.000 de spectatori.  

André Rieu a scris astfel o pagina importantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015. În concertele sale de la Maastricht, a promovat cultura românească, muzica şi dansurile  tradiţionale, prin prezenţa remarcabilă a maestrului Gheorghe Zamfir; a fost alături de suferinţa românilor în urma tragediei din clubul Colectiv, şi a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce are mai de preţ: muzica. DVD-ul concertului André Rieu ”Live în Bucureşti”, lansat în urmă cu doar câteva săptămâni se bucură de succes uriaş, fapt ce influenţează în mod semnificativ sprijinul victimelor #Colectiv.   

Notorietatea concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, ci şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care artistul şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului, în timpul spectacolelor sale.

Pe 11 iunie 2016, spectatorii din Piaţa Constituţiei vor beneficia de un nou show extraordinar, ce va cuprinde un nou program artistic desăvârşit. Un concert de înaltă ţinută, cu peste trei ore de muzică de calitate, emoţie şi bucurie.

Biletele vor fi puse în vânzare începând de marţi, 22.12.2015, de la ora 10:00, în reţeaua Eventim – în magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour şi benzinăriile OMV, precum şi online pe www.eventim.ro. Preţurile acestora variază în funcţie de categoria de loc, între 160 şi 800 lei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort