Adrian Sitaru, învingător la Locarno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii“, regizat de Adrian Sitaru, a câştigat Premiul pentru cea mai bună regie şi Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, acordat lui Bogdan Dumitrache, la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Locarno.

Gala de decernare a avut loc sâmbătă, 13 august. „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" va ajunge în cinematografele din România toamna aceasta. Filmul regizat de Adrian Sitaru este a a doua victorie de la Locarno a cineastului român. În 2007, acesta a fost câştigătorul secţiunii „Pardi di domani", cu scurmetrajul „Valuri".

De asemenea, sâmbătă seara două premii acordate de Juriul Junior şi de International Federation of Film Societies au mers la coproducţia româno-italiană „Şapte opere de milostenie"/ „Sette opere de la misericordia", regizat de Massimiliano şi Gianluca de Serio. Juriul Junior, care oferă trofee celor mai buni regizori din competiţia oficială a Festivalului de la Locarno, i-a decernat acestei producţii premiul al doilea, în valoare de 4.000 de franci elveţieni. International Federation of Film Societies i-a acordat acestui lungmetraj Premiul „Don Quijote".

Aceeaşi instituţie i-a decernat o menţiune specială documentarului animat „Crulic - drumul spre ­dincolo", regizat de Anca ­Damian. Pelicula regizoarei din România a fost singurul film de animaţie care a participat la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la ­Locarno, desfăşurată în perioada 3-13 august.

Trofeul „Leopardul de aur" a mers la  filmul „Abrir puertas y ventanas"/„Back to stay", o coproducţie ­Argentina/ ­Elveţia, regizat de Milagros Mumenthaler. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă