„Adevěrul“, despre moartea reginei Elisabeta: „Când a închis ochii regele Carol, soarele a apus şi pentru regina Elisabetha“
018 februarie 1916 a fost ziua în care a murit prima regină a românilor, regina Elisabeta, la doi ani după moartea soţului ei, regele Carol I. „Adevărul“ vă oferă miercuri, 21 februarie, ediţia de colecţie „Adevěrul“ din 19 februarie 1916, care a titrat pe prima pagină, alături de detaliile Bătăliei de la Verdun, „Moartea reginei Elisabeta“.
După Războiul de Independenţă, când a devenit prima regină a românilor, Elisabeta şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii acţiunilor caritabile. „Ea, care nu a avut parte de copilul ei, a ştiut să fie mama orfanilor. Faţă de soldaţi a ştiut să fie mama răniţilor. Faţă de cei săraci a ştiut să fie: Ajutorul“, sunt cuvintele din necrologul publicat pe prima pagină a ediţiei „Adeverul“ din 19 februarie 1916.
Să enumerăm doar o parte dintre acţiunile de binefacere a „mamei răniţilor“: în 1879, a înfiinţat Instituţiunea surorilor de caritate, ca parte a efortului de modernizare a sistemului medical românesc. În 1893, a fost fondată Societatea Regina Elisabeta, care trata gratuit peste 17.000 de bolnavi anual şi distribuia medicamente săracilor. Însă, probabil că proiectul său de suflet a fost Azilul orbilor „Regina Elisabeta“, fondat pe 1 august 1909, pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti. Într-o scrisoare către premierul Ionel Brătianu, regina spunea: „În via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinzându-i în acelaşi timp la o muncă folositoare. Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirei sale umanitare şi că deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevarată alinare“. Instituţia încă funcţionează, cu acelaşi obiectiv, de a-i ajuta şi de a oferi educaţie celor cu deficienţe de vedere.
A răpus-o gripa
După moartea regelui Carol I, în 1914, regina Elisabeta a trăit mai mult izolată, la Curtea de Argeş. A murit pe 18 februarie (2 martie, după calendarul nou) 1916, după ce a contractat o gripă puternică, la începutul lunii februarie. Gripa s-a complicat, regina a făcut pneumonie şi nimeni n-a mai putut face nimic pentru ea. Regina Elisabeta n-a mai apucat să trăiască să vadă România intrată în Primul Război Mondial. Iar regina Maria, chiar în prima zi în care ţara s-a dus la luptă, şi-a amintit de ea: „Biata noastră mătuşă a murit! S-a îndurat cerul s-o ia dintre noi ca să nu vadă ce va urma. (...) Ea era de părere că doar germanii au dreptul să câştige, să existe, pentru că e rândul lor să conducă lumea, sunt poporul ales etc.“. Însă după campania dezastruoasă din 1916, cu guvernul retras la Iaşi, Nicolae Iorga onora memoria reginei Elisabeta, la un an de la moartea sa, într-o notă mult mai sumbră: „Soţia primului rege al României, care odihneşte acum pe pământ ocupat de duşmani, nu va avea drapelul ţării şi nici soldaţii care să dea onorul la mormântul său... Se vor auzi acolo doar tunurile trupelor germane, strălucirea căştilor învingătorilor şi săbiile care vor da onorul abia de se vor şterge de sângele românesc pe care suverana ţării noastre l-a ocrotit cu milă maternă în Războiul de Independenţă“.