Adevăruri de altădată: Omul înaintea operei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu-mi aduc aminte când l’am cunoscut întâiu pe Marcu Aureliu Melencovici – Polsk. Trunchios, lătăreţ, mic, cu un cap mare mistuit de o frunte vastă, cu un păr ca mătasa porumbului, căzând în bucle rare lipite de craniu, cu ochi albaştri, cu o figură blond-roşcovană, spuzită de o acnee tenace, gură mare, dinţi laţi împlântaţi în gingii solide, umflate.

Nu-i cunosc originea: rutean din Bucovina sau român din Şcheii Braşovului; oricum, tip exotic; aparent, nordic. La bizarul lui nume, omul a mai găsit potrivit să adauge şi anexa de Polsk - adică Polonezul. Cunoştea limbile slave şi cele scandinave şi, cum trăise câtva timp în Polonia, i se păruse că trebuie să adopte adaosul de Polsk. Avusese o oarecare activitate şi dinainte de războiu în micile foi culturale ale d-lui N. Iorga, prin notiţe, dări de seamă şi mai ales cronici muzicale. Poliglot, era chiar liber să fie mediocru în câteva limbi. Dacă nu se pricepea la literatură, cânta în schimb la vioară.

Biciuite de nevoia unei cariere universitare, sforţările lui intelectuale s'au tradus pe încetul şi în opere litrare - adică într'o serie de broşuri de opt, de zece, de şaisprezece pagini, desbătând probleme vaste ca: „Importanţa studiului limbii engleze" sau ca: „O privire asupra literaturii engleze" (în douăsprezece pagini!). Traducând apoi un număr de poezii ale lui Eminescu în englezeşte (el tălmăcindu-le în proză, şi o englezoaică punându-le în versuri), care nu-mi fu mirarea când citii peste câtva timp pe cartea lui de vizită trimisă de sărbători: „Marcu Aureliu Melencovici - Polsk - Doctor de la University of London. Traducător al lui Eminescu în englezeşte" şi oricât am încercat să-l conving că astfel de calităţi de ordin moral nu se indică pe cartea de vizită, a fost de prisos; peste câteva luni, pe aceiaş carte omul mai adaugă şi: „Membru al ligei împotriva sgomotului", şi nu ştiu dacă nu şi: „Membru al ligei împotriva curentelor din Cişmigiu".

(articol publicat de Eugen Lovinescu în „Adevărul", 1937)

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare