Actriţa Vanessa Redgrave, la Bucureşti: „Politica este repugnantă, doar politica conştiinţei este fascinantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată joi dimineaţă, actriţa britanică Vanessa Redgrave (80 de ani), invitată specială a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, a vorbit despre debutul său regizoral, cu filmul ”Sea Sorrow”, care a fost proiectat joi, în cadrul festivalului.

Documentarul Vanessei Redgrave, „Sea Sorrow“, prezintă problema crizei refugiaţilor, scopul principal fiind acela de a îi face pe oameni să îi vadă pe aceştia drept „unii dintre noi, nu unii dintre ei”.

„O groază dublă”, motivaţia din spatele documetarului ”Sea Sorrow”

Vorbind despre ceea ce a determinat-o să regizeze un astfel de   documentar, actriţa a vorbit despre o „groază dublă”. Pe de o parte, a atras atenţia, sunt violenţa, bombele, ştergerea urmelor unor oraşe şi sate întregi, toate în Orientul Mijlociu, evenimente care se împrăştie în jur, peste tot.

„Oricum, concentrarea mea şi concentrarea producătorilor mei  a fost pe faptul că refugiaţii încercau să găsească proiecţie, asistenţă şi sprijin în Europa, căci este dreptul lor legal...”, a spus Vanessa Redgrave.

Ceea ce a determinat-o pe Redgrave să regizeze un astfel de documentar a fost faptul că se comite o crimă care continuă, dar şi negarea din partea Europei, a protecţiei şi asistenţei pentru refugiaţi.

Acesta este cel de-al doilea element: faptul că guvernele europene au refuzat protecţia.

„Asta m-a determinat. Şi acesta ar fi al doilea element, că guvernele europene au refuzat protecţia. Pur şi simplu mă omoară pe dinăuntru. E o expresie oribil de dramatică, căci după cum puteţi vedea, sunt în viaţă”, a mai spus actriţa britanică.

Esther Brunstein, o figură demnă de respect

Vanessa Redgrave a povestit că, pe  9 iulie, va participa la un eveniment de comemorare a lui Esther Brunstein care a murit la începutul acestui an şi care a fost supravieţuitor la Łódź, Auschwitz şi Bergen-Belsen.

Actriţa britanică a fost invitată la acest eveniment de către familia lui Esther Brunstein pentru a citi discursul pe care aceasta l-a rostit în 1988 la o conferinţă organizată  de către Redgrave, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„...A reuşit să pătrundă  în esenţa tuturor aspectelor cauzelor Holocaustului,  ale Holocaustului în sine, şi ale consecinţelor acestuia”, a spus Redgrave despre discursul lui Brunstein, „Dreptul la azil”.

Actriţa a povestit că unul dintre lucrurile care se regăsesc în discurs a fost un gând care a obsedat-o şi pe ea mult timp, anume că  din Germania, ţara care a produs cel mai înalt nivel de cultură, în arte, muzică, medicină, filosofie,  a venit, într-un timp scurt, „fascismul şi social-naţionalismul şi Hitler şi lagărele de concentrare”. 

 „...Acest fapt istoric a făcut-o să realizeze că  orice individ şi poporul oricărei ţări ar putea deveni şi osândi ceea ce Germania a devenit şi a făcut sub regimul lui Hitler şi al naziştilor, al naţional-socialismului”, a adăugat Redgrave.

Profesionalismul ca deviză pentru viaţă

Actriţa a povestit despre felul în care profesionalismul i-a dictat mereu viaţa, punând nişte întrebări retorice şi vorbind despre un episod legat de fostul său soţ, Tony Richardson pe care l-a numit un regizor briliant, menţionând că această părere nu i s-a schimbat.

„Chiar şi când am divorţat (de Tony Richardson), o perioadă neplăcută pentru oricine, deja fusesem de acord să joc într-un film pe care îl regiza. M-am plâns pentru că nu mai eram nevasta lui? Nu, nu am făcut-o, pentru că viaţa mea, zi de zi,  era ceea ce înseamnă să fii un profesionist.  De ce este esenţial să ai o abordare profesionistă faţă de tot ceea ce faci? De ce depăşeşte atât de multe obstacole?” , a povestit Redgrave.

Mesajul guvernului Churchill: „Ţineţi minte că aţi putea fi voi” (”Remember it could be you”)

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de teama bombardamentelor germane, guvernul a fost determinat să evacueze copiii, mamele cu copii şi bolnavii din oraşele britanice. Mesajul transmis de guvern, pentru ca oamenii să le vină în ajutor evacuaţilor, era „Ţineţi minte că aţi putea fi voi”. Ajutorul era considerat o datorie naţională.

Întrebată de Adevărul.ro, de ce au uitat europenii  această lecţie pe care guvernul lui Winston Churchill a încercat să îi înveţe pe britanici, Redgrave a răspuns: „Nu a trebuit să răspund niciodată la această întrebare pentru că, încă de la început, am fost în război.” 

Ea a continuat făcând trimitere la o carte pe care o citeşte, ”Eleanor Rathbone and the politics of conscience” de Susan Pedersen, menţionând că răspunsul la o astfel de întrebare ar avea legătură cu ideea de conştiinţă. 

„Politica nu este foarte fascinantă, din păcate, ci chiar repugnantă. Dar politica conştiinţei este pentru că ceea ce se întâmplă cu conştiinţa...”

Actriţa a vorbit despre un film de care a fost foarte influenţată şi primul la care a mers să îl vadă, după război, anume „Pinocchio” în care unul dintre personaje este chiar conştiinţa, personificată de Greierele Jiminy. Preţul plătit de Pinocchio şi prietenii săi când nu ascultă de ceea ce îi sfătuieşte acest personaj este unul mare, lucru ce dezvăluie  o poveste morală incredibilă, a povestit actriţa.

Un film în România

Vanessa Redgrave a fost întrebată, de asemenea, dacă va produce un film în România, iar actriţa i-a răspuns jurnalistei care i-a adresat această întrebare  „degetele încrucişate, draga mea” („crossed fingers, my dear”), gest pentru noroc. Filmul va fi despre Primul Război Mondial, iar pentru că bunicul pe linie maternă al actriţei a luptat în acest război,  Redgrave are, după cum a spus chiar ea, „o conexiune personală profundă pe această cale”.

Actriţia britanică de film şi teatru, Vanessa Redgrave, s-a născut pe 30 ianuarie 1937, în Londra. În anul 1978, a câştigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, în filmul ”Julia”.

Actriţa a mai primit numeroase premii, între care se numără două Globuri de Aur şi un premiu BAFTA.

Vanessa Redgrave a jucat în filme precum ”As You Like It” (1963), ”Morgan: A Suitable Case for Treatment” (1966), ”Isadora” (1968), ”Agatha” (1979), ”Tinereţea Ecaterinei/ Young Catherine” (1991), ”Misiune: Imposibilă/ Mission: Impossible” (1996), ”Tinereţe furată/ Girl, Interrupted”(1999), ”Crimă şi pedeapsă/ Crime and Punishment” (2002),”Contesa de gheaţă/ The White Countess” (2005), ”Scrisori către Julieta/ Letters to Juliet” (2010) şi Black Box (2014).

 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele