Actriţa Valeria Gagealov a murit la vârsta de 89 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeria Gagealov

Actriţa Valeria Gagealov a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti. Într-o carieră numărând 36 de ani pe scena Naţionalului din Bucureşti, Valeria Gagealov a jucat dramă, comedie, comedie muzicală, roluri clasice şi moderne.

A fost studenta Irinei Răchiţeanu Şirianu, pe care avea s-o reîntâlnească pe scena Naţionalului bucureştean. Absolvind ca şefă de promoţie, Valeria Gagealov a fost repartizată în acest teatru la terminarea Institutului, în 1954. A creat personaje diverse pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, majoritatea fiind roluri principale.

Din 1990, a ales să-şi urmeze soţul, pe Andrei Magheru, la Ambasada României de la Paris, retrăgându-se cu această ocazie din viaţa artistică. Tot în acel an avea loc ultimul spectacol cu „Drumul singurătăţii" de John Steinbeck, în regia lui Mihai Berechet, şi ultimul în care a putut fi văzută la TNB. De acelaşi autor se leagă numele ei ca interpretă a rolului principal feminin din longevivul succes cu „Oameni şi şoareci".

Încă de la debut a jucat alături de unii dintre cei mai mari actori ai vremii: Costache Antoniu, George Vraca, Aura Buzescu, Nicolae Brancomir, Silvia Dumitrescu Timică, Agepsina Macri, Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Sonia Cluceru, Mimi Botta şi mai tinerii Gheorghe Cozorici, Radu Beligan, Irina Răchiţeanu Şirianu, Carmen Stănescu, Mihai Fotino, Silvia Popovici, Ion Marinescu, Draga Olteanu Matei, Constantin Rauţchi, Adela Mărculescu, Emanoil Petruţ, Dem Rădulescu, Florin Piersic.

A fost distribuită în partituri generoase şi variate de nume importante ale regiei româneşti cum au fost Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Alexandru Finţi, Mihai Berechet, Mony Ghelerter, Ion Cojar, Horea Popescu. A fost şi Didina Mazu din „D-ale carnavalului" de I.L.Caragiale, şi Margueritte din „Regina de Navarra" de E. Scribe, şi Elena din „Troienele" de Jean Anouilh, Regina Maria din „Regele moare" de Eugène Ionesco, Edna din „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon sau Clitemnestra din „Ifigenia" de Mircea Eliade, pentru a aminti doar câteva personaje din cele pe care le-a întruchipat.

S-au adăugat roluri la teatrul de televiziune, dar mai ales, cele realizate în Studioul de Teatru la Microfon al Radioului - unde a fost una din cele mai apreciate voci, interpretând şi aici un repertoriu bogat.

De amintit este şi prezenţa sa ca prezentatoare a Fetivalului Internaţional Cerbul de Aur, ediţiile 1970 şi 1971, pentru care a primit Premiul Special al Juriului pentru Profesionalism şi Eleganţă. Două adjective ce i-au trasat un drum propriu în teatrul românesc.

După ce s-a retras din scenă, a declarat: „Am iubit această meserie şi am făcut-o cu abnegaţie. M-am despărţit de ea cu sufletul împăcat şi cu sentimentul datoriei împlinite". La revenirea de la Paris, noi roluri i-au fost oferite la Naţional, dar Valeria Gagealov a decis să nu le primească.  „Am refuzat rolurile propuse de regizorii Ion Cojar şi Horea Popescu considerând că, după 36 de ani în care am servit cu dragoste şi devotament prima scenă, platourile de filmare, Radioul şi Televiziunea, fără să lipsesc de la vreo repetiţie, înregistrare sau spectacol, este potrivit ca locul meu să poată fi oferit unor tineri talentaţi".

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”