Actorul Franco Nero este invitatul special al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitatul special al celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (20-26 aprilie) este celebrul actor italian Franco Nero, care se va întâlni cu publicul cinefil în ultimele trei zile de festival.

Franco Nero s-a născut pe 23 noiembrie 1941, iar primul său rol principal, Django, din filmul cu acelaşi nume al lui Sergio Corbucci (1966), l-a catapultat spre faimă la vârsta de 25 de ani, asigurându-i un loc în galeria de eroi ai spaghetti western-urilor, galerie dominată de protagonişti puternici, misterioşi şi cu sete de gloanţe. Au urmat roluri din ce în ce mai importante şi solicitante pentru actor, în filme precum Vamos a matar, compañeros (Sergio Corbucci), Tristana (Luis Buñuel), Keoma (Enzo G. Castellari), La Vacanza (Tinto Brass), Zanna Bianca (Lucio Fulci), Querelle (Rainer Werner Fassbinder), Confessione di un commissario di polizia al procuratore della repubblica (Damiano Damiani), Il cittadino si ribella (Enzo G. Castellari), Les Magiciens (Claude Chabrol), Jonathan degli orsi (Enzo G. Castellari), Die Hard 2 (Renny Harlin). 

Cel mai recent rol cunoscut spectatorilor este cel al lui Amerigo Vessepi din reinterpretarea marca Quentin Tarantino, Django Unchained. Toate aceste personaje şi colaborări artistice au confirmat în repetate rânduri gustul eclectic pe care actorul îl are în ceea ce priveşte cinema-ul, dar şi forţa, pasiunea şi dăruinţa cu care se lansează în interpretarea rolurilor sale. Franco Nero, pe bună dreptate, este unul dintre cei mai eclectici actori din „vechea gardă”, activând în nenumărate genuri şi subgenuri cinematografice de la spaghetti western, la filme de acţiune, la drame, la arthouse, la polizzioteschi, horror şi comedii. În 1967, în timp ce filmau pentru Camelot, Franco Nero şi Vanessa Redgrave au devenit un cuplu. După mai mulţi ani de relaţie - în urma căreia s-a născut Carlo Gabriel Nero (scenarist şi regizor) - şi o despărţire de peste trei decenii, cei doi s-au căsătorit în 2006.

La Bucureşti, Franco Nero va putea fi văzut în filmul Nymph, regizat de Milan Todorovic, autorul primului film cu zombies din istoria Serbiei: Zone of The Dead (2009). În 2014, Nymph a fost prezentat la Brussels International Fantastic Film Festival, Film4Frightfest, Grossman Fantastic Film and Wine Festival şi la Sitges, în secţiunea Midnight X-Treme. Proiecţia din cadrul Bucureşti IFF va avea loc şi în prezenţa regizorului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul