Aceiaşi piesă, alţi regizori

Franco Zeffirelli şi Gísli Örn Gardarsson au pus în scenă Romeo şi Julieta, de William Shakespeare.

De ieri: Franco Zeffirelli

Absolvent de arhitectură, Franco Zeffirelli şi-a început cariera în teatru la sfârşitul anilor '40 ca scenograf şi asistent al lui Luchino Visconti.

Prin punerea în scenă a unui text ca „Romeo şi Julieta" (în 1960 l-a montat la Old Vic, iar în 1968 a realizat varianta cinematografică), Zeffirelli a devenit unul dintre exponenţii unui fenomen caracteristic pentru teatrul european postbelic: acela de reactualizare a operei shakespeariene. De-a lungul întregii sale cariere, ţelul major al regizorului italian a fost să creeze spectacole şi filme accesibile maselor, iar asta s-a văzut cel mai bine în cazul adaptărilor după piesele lui Shakespeare.

„Sunt de părere că arta (opera şi Shakespeare în mod special) ar trebui să fie accesibilă tuturor. Mă irită cei care aşteaptă ca arta să fie cât mai dificilă cu putinţă şi care se raportează la ea ca la un fenomen elitist", spunea Zeffirelli într-un interviu.

De azi: Gísli Örn Gardarsson

Fost gimnast în echipa naţională a Islandei, Gísli Örn Gardarsson a debutat ca regizor cu Romeo şi Julieta, spectacol în care a folosit elemente de circ şi acrobaţie şi în care artistul islandez şi-a pus în valoare calităţile de gimnast. În urma succesului pe care l-a avut în Reykjavík, Gardarsson a regizat o nouă variantă în Londra şi a devenit peste noapte o vedetă a teatrului englez, bucurându-se atât de aprecierea publicului tânăr, cât şi de cea a criticii.

În ultimii ani, Gardarsson a colaborat cu Nick Cave şi cu Gael García Bernal şi a mai creat câteva spectacole de succes: „Metamorfoza", „Woyzeck" şi, recent, „Faust". „E incredibil ce se întâmplă. Acum patru ani, când am absolvit şcoala de teatru, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez că aş putea monta un text de Shakespeare la Londra. E ceva ireal, ca şi cum te-ai trezi dimineaţa şi a-i vedea că cerul are culoarea galbenă", mărturisea Gardarsson într-un interviu.