A murit traducătoarea Maşa Dinescu: soţia lui Mircea Dinescu avea 58 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşa Dinescu a murit FOTO Facebook TNB

Traducătoarea Maşa Dinescu, soţia poetului Mircea Dinescu (68 de ani), a murit pe 29 octombrie, la vârsta de 58 de ani.

Maşa Dinescu a murit luni noapte, potrivit unui anunţ făcut de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“, unde era şefa Secretariatului literar. 

Traducătoarea, care era grav bolnavă de mai multă vreme, va fi incinerată miercuri, 30 octombrie, la ora 14.00, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

„Colectivul Teatrului Naţional Bucureşti anunţă cu tristeţe dispariţia prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Maşa Dinescu. A fost şefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român şi străin, un om de o mare calitate profesională şi umană“, se arată în mesajul postat pe Facebook de reprezentanţii TNB. 

Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia şi Albert Kovacs, ambii specialişti în literatura rusă, Maşa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale ţării. La ora actuală, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puţin de cinci spectacole a căror traducere îi aparţine: „Livada de vişini“ de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul“ de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigaşul“ de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism“ de fraţii Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO“ de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop. În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Şerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Naţional din Cluj. 

Mircea şi Maşa Dinescu erau împreună de aproape patru decenii şi au împreună doi copii, Irina şi Andrei. Fiica acestora este actriţă, în timp ce Andrei Dinescu are o formaţie şi cântă la 10 instrumente. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când poetul avea 30 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere