A murit criticul muzical şi realizatorul de emisiuni Luminiţa Constantinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Constantinescu

Criticul muzical Luminiţa Constantinescu, realizator de emisiuni de televiziune şi radio, a murit miercuri, în spital.

„Era internată în spital din 30 decembrie şi s-a prăpădit în această dimineaţă. Pentru mine a fost nu numai o colegă, a fost prietena mea cea mai bună. Am stat în cămin împreună până în clipa în care ea s-a căsătorit şi a plecat cu soţul ei. Am rămas însă la fel de bune prietene în toată această perioadă, din anul 1967 când ne-am cunoscut la admitere la Conservator şi până acum în ultima clipă. A fost una dintre cele mai bune colaboratoare pe care le-a avut Radioul, vorbesc despre perioada în care a trecut în televiziune, pentru că primii ani i-a petrecut în radio, alături de mine, ea la secţia de operă, eu la secţia de muzică corală. Apoi a trecut în televiziune şi acolo a devenit unul din cei mai buni realizatori din Redacţia muzicală, cu imaginaţie, cu o voinţă extraordinară şi cu dragoste de muzică, şi cu foarte multă pasiune. Tot ce făcea făcea cu pasiune, punea sufletul. Probabil de aia s-a şi prăpădit acum, pentru că a ars ca o flacără. Aşa că lumina ei s-a stins", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Doboş, directorul fondator Radio România Muzical.

Liliana Staicu, director al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a precizat, la rândul său, pentru AGERPRES, că numele Luminiţei Constantinescu a fost sinonim cu pasiunea şi dragostea neţărmuită pentru muzica de operă.

„Numele Luminiţei Constantinescu - una dintre cele mai cunoscute şi apreciate realizatoare de emisiuni radio şi de televiziune - a fost sinonim cu pasiunea şi dragostea neţărmurită pentru muzica de operă. În emisiunile realizate de-a lungul anilor la Radio România Muzical şi Radio România Cultural, dar şi în concertele-spectacol pe care le-a conceput şi prezentat pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, Luminiţa Constantinescu a dăruit ascultătorilor şi publicului meloman momente de neuitat. Fie că erau tineri la începutul carierei sau artişti consacraţi, cu respectate cariere în ţară şi străinătate, vocile operei româneşti şi-au aflat în ea un susţinător fervent, iar mulţi dintre ei îi datorează Luminiţei Constantinescu ascensiunea şi lumea liricii", a punctat Liliana Staicu.

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”