A început Salonul Cărţii Livresque

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia a doua a târgului de carte Livresque a început astăzi și se desfăşoară până pe 22 aprilie, la Sala Palatului din Capitală.

Salonul Cărţii LIVRESQUE 2012 reunește peste 25 de edituri active din România. Vor fi expuse peste 5000 de titluri; printre expozanți se numară: Corint, Rao, Humanitas, Vremea, Herald, Nemira, Adevărul.

Uşor accesibil, locul ales de organizatori le oferă cititorilor posibilitatea de a ajunge rapid la oricare dintre evenimentele ce urmează să se desfăşoare în cadrul Salonului Cărţii Livresque. În plus, standurile editorilor vor fi astfel dispuse încât imaginea de ansamblu a târgului să fie cât mai atrăgătoare, iar editurile căutate să fie uşor de reperat.

La cea de-a doua ediţie a Salonului Cărţii Livresque, organizatorii pregătesc evenimente supriză care vor satisface gusturile cele mai diverse. De asemenea, părinţii vor putea veni însoţiţi de cei mici, pentru care organizatorii vor amenaja un spaţiu special, în care micuţii vor întâlni personaje de poveste, vor dansa, vor participa la concursuri, se vor distra împreună cu Cărturel şi vor avea parte de nenumărate surprize.

În cadrul salonului, se vor desfăşura două importante campanii de încurajare a lecturii şi prmovare a culturii scrise, realizate în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi British Council.

Ofertele Editurii Adevărul

Editura Adevărul participă la Salonului Cărţii Livresque cu volume la preţuri speciale. Astfel, orice volum din colecţiile „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", „101 cărţi de citit într-o viaţă", „Alexandre Dumas", „Sir Arthur Conan Doyle", „Integrala Dostoievski", „Lev Tolstoi" va costa 7,99 lei.

Cărţile din colecţia „Jane Austen" vor putea fi achiziţionate la 9,99 lei bucata, în timp ce produsele din colecţia „Mari Spectacole de Operă" vor costa 11,99 lei, iar cele din colecţia „Poveşti din pădurea muzicală" - 12,99 lei. În acelaşi timp, fiecare volum din colecţiile „Aventura", „Mituri", „Jules Verne", „National Geographic" şi „Delicii în bucătărie" va avea preţul de 7,99 lei.


INFORMAȚII

Perioada de desfășurare:
19-22 aprilie 2012

Program de vizitare:
19-21 aprilie 2012: 10:00 - 18:00
22 aprilie 2012: 10:00 - 18:00

Cum se ajunge la Sala Palatului:
autobuzele 126, 178, 368
metrou Piața Romană
taxi
pe jos, din Piața Revoluției (Ateneul Român)

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Dieta lui Marilyn Monroe: „Mi s-a spus că obiceiurile mele alimentare sunt absolut bizare“
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Moarte suspectă a unui magnat rus cu contracte cu armata rusă. Este al 20-lea manager de top care își pierde viața
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor