60 de ani de la scrierea primului volum din Moromeţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariţia primului volum al uneia dintre cele mai importante capodopere a literaturii române, a patrimoniului literar naţional – Moromeţii. De-a lungul celor şase decenii, a fost considerat unul dintre romanele de referinţe semnate de Marin Preda.

Romanul a fost citit şi recitit, reeditat în numeroase ediţii, a circulat prin toată lumea datorită traducerilor de care acesta s-a bucurat încă de la început, a fost studiat de toate generaţiile de elevi şi studenţi filologi formate în această perioadă, analizat din diferite perspective de cei mai importanţi istorici şi critici literari din ţară, montat şi ecranizat de mari personalităţi ale lumii teatrale şi cinematografice româneşti.

Muzeul Naţional al Literaturii Române, după sprijinul acordat ICR Londra pentru realizarea expoziţiei dedicate evenimentului menţionat, doreşte să marcheze acest eveniment şi la Bucureşti, prin desfăşurarea unui nou program cultural, care va cuprinde expoziţia „MOROMEŢII 60” şi proiecţia ecranizării romanului în regia lui Stere Gulea, film realizat în 1987.
Proiecţia va fi precedată de o dezbatere la care vor participa actorii Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Mitică Popescu, operatorul Vivi Drăgan Vasile, prof. univ. Lucian Chişu şi scriitorul Ioan Groşan. Moderator va fi conf. univ. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat