158 de ani de la naşterea lui Sigmund Freud, cel care a înlocuit omul politic şi religios cu „omul psihologic“

Sigmund Freud, născut pe 6 mai 1856, este, probabil, cel mai cunoscut nume din domeniul psihologiei. Influenţa operei acestuia s-a extins şi asupra altor domenii, ca filosofia ori pictura.

Neurolog austriac şi, fondator al psihanalizei, Freud poate fi pe drept cuvânt numit cel mai important legislator intelectual al epocii sale.

Psihanaliza este deopotrivă o teorie despre psihicul uman, o terapie a suferinţelor sale şi un mod de interpretare a culturii şi societăţii. În ciuda criticilor repetate, a încercărilor de respingere şi a amendamentelor aduse ideilor lui Freud, înrâurirea lor a rămas extrem de puternică multă vreme după moartea lui şi în domenii situate la mare distanţă de psihologie. Dacă, aşa cum afirma cândva sociologul american Philip Rieff, „omul psihologic“ a înlocuit noţiuni anterioare precum omul politic, religios sau economic ca imagine de sine dominantă a individului de secol al XX-lea, faptul se datorează în bună măsură prestigiului viziunii lui Freud şi caracterului aparent inepuizabil al moştenirii sale intelectuale.

TINEREŢEA ŞI CARIERA TIMPURIE

Tatăl lui Freud, Jakob, era un negustor evreu de lână care mai fusese căsătorit înainte să se însoare cu Amalia Nathansohn, mama viitorului părinte al psihanalizei. În vârstă de 40 de ani la naşterea copilului, tatăl pare să fi fost o figură destul de distantă şi de autoritară, în timp ce mama a fost probabil mai iubitoare şi mai apropiată. Deşi Freud avea doi fraţi vitregi mai mari, cea mai puternică afecţiune, chiar dacă şi cea mai ambivalentă, i-a purtat-o, se pare, unui nepot, Johann, cu un an mai în vârstă decât el, care i-a furnizat modelul de prieten intim şi rival invidiat pe care Freud l-a reprodus frecvent în etapele ulterioare ale vieţii.

În 1859, familia a fost silită din motive economice să se mute la Leipzig, apoi, după un an, la Viena, unde Freud a rămas până la anexarea Austriei de către nazişti, 78 de ani mai târziu. În ciuda aversiunii faţă de capitala imperială, care se datora, în parte, antisemitismului fervent al locuitorilor săi, psihanaliza a reflectat în mod semnificativ contextul politic şi cultural în care a luat naştere. E posibil, de exemplu, ca sensibilitatea lui Freud la caracterul vulnerabil al autorităţii paterne în structura psihicului uman să fi fost stimulată de şubrezirea statutului social al generaţiei tatălui său – formată în bună parte din liberali raţionalişti – în Imperiul Habsburgic. Tot astfel, interesul faţă de tema seducerii fiicelor îşi are obârşiile complicate în contextul atitudinilor vieneze faţă de sexualitatea feminină.

În 1873, Freud a absolvit Sperl Gymnasium şi inspirat, se pare, de lectura publică a unui eseu al lui Goethe despre natură, a ales să urmeze o carieră medicală. La Universitatea din Viena a studiat cu unul dintre fiziologii de marcă ai vremii, Ernst von Brücke, exponent al ştiinţei materialiste, antivitaliste a lui Hermann von Helmholtz. În 1882 a intrat la Spitalul General din Viena ca asistent, făcându-şi stagiul pe lângă psihiatrul Theodor Meynert şi profesorul de medicină internă Hermann Nothnagel. În 1885 a fost numit lector în neuropatologie, în urma publicării unor importante cercetări despre bulbul rahidian. În această perioadă, Freud a început să se intereseze de efectele terapeutice ale cocainei, pe care le-a studiat timp de câţiva ani. Deşi au fost identificate unele efecte benefice – a căror descoperire este atribuită prietenului lui Freud, Carl Koller – în cazul operaţiilor pe ochi, rezultatul acestor cercetări a fost, per total, dezastruos. Pledoaria lui Freud pentru cocaină i-a indus unui alt prieten apropiat, Ernst Fleischl von Marxow, o dependenţă care s-a dovedit fatală şi, în plus, a afectat pentru o vreme reputaţia tânărului medic. Indiferent că-l interpretăm sau nu într-un mod care pune la îndoială prudenţa lui Freud ca om de ştiinţă, acest episod demonstrează intenţia lui continuă de a încerca remedii îndrăzneţe pentru suferinţele omeneşti.

Formaţia ştiinţifică a lui Freud a rămas de o importanţă capitală în munca sa – cel puţin în propria lui imagine despre ea. În scrieri precum Proiect de psihologie scris în 1895, publicat în 1950, Freud îşi afirmă intenţia de a găsi o bază fiziologică şi materialistă pentru teoriile sale despre psihicul uman. În acest text, el pendulează între un model neurofiziologic mecanicist al psihicului şi unul mai organicist, filogenetic, dovedindu-se îndatorat în mod complex ştiinţei vremii sale.

Citeşte continuarea pe historia.ro