100 de ani de la genocidul armean din timpul Imperiului Otoman: „Cel mai puternic factor în formarea identităţii naţionale în Armenia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupuri arse în genocidul armean FOTO wikipedia.org

Armenia comemorează, vineri, pe 24 aprilie, un secol de la începutul deportărilor şi masacrelor din timpul Imperiului Otoman, în 1915, soldate cu 1,5 milioane de morţi, un memorial care formează identitatea naţională a acestei mici ţări din Asia Centrală.

„Comemorarea genocidului este cel mai puternic factor în formarea identităţii naţionale în Armenia”, declară pentru DPA Aharon Adibekyan, un sociolog din Erevan, capitala ţării.

Centenarul este marcat, anul acesta, de prezenţa preşedinţilor francez Francois Hollande şi rus Vladimir Putin, şi de o nouă controversă cu Turcia, al cărei Guvern face campanie împotriva recunoaşterii genocidului, invocând o „falsificare” a istoriei.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a criticat pe Papa Francisc, după ce acesta a denunţat atrocităţile „primului genocid din secolul al XX-lea”, cerându-i pur şi simplu Suveranului Pontif să nu mai spună „prostii”.

Însă pentru cei aproximativ trei milioane de locuitori ai Armeniei, comemoraraea este un simbol al unităţii naţionale, în contextul în care până la zece milioane de armeni trăiesc în străinătate.

Numeroşi armeni din diaspora se vor afla printre sutele de mii de vizitatori aşteptaţi vineri la Memorialul Tsitsernakaberd, un complex situat pe un deal, la Erevan.

În apropiere se află Muzeul Genocidului, în care este expusă o colecţie impresionantă de fotografii ce le aminteşte vizitatorilor Holocaustul comis de naziştii german asupra evreilori, declanşat la 25 de ani după genocidul armenilor.

Complexul este străjuit de Muntele Ararat, muntele biblic pe care s-a oprit Arca lui Noe, simbolul naţional al Armeniei.

Faptul că vulcanul stins, acoperit de zăpadă, se află de cealaltă parte a frontierei - închise - cu Turcia le aminteşte armenilor suferinţa îndurată.

„De câte ori vedem Araratul, ne amintim nedreptatea", declară Alexander Ovsepyan, un pictor care îşi vinde lucrările într-o piaţă de suveniruri din capitală.

Frontierele Armeniei au fost trasate în primele zile ale Uniunii Sovietice, care a cedat teritorii importante Turciei, inclusiv Muntele Ararat. Mulţi tineri armeni îşi percep ţara înconjurată de oponenţi - Turcia la vest şi Azerbaidjanul la est.

Relaţiile cu Azerbaidjanul sunt şi mai tensionate, din cauza conflictului îngheţat din Nagorno-Karabah, unde schimburile de focuri între militarii celor două părţi s-au intensificat în ultima perioadă.

"Faptul că politicienii turci nu acceptă ceea ce au făcut străbunicii lor este pur şi simplu nedrept", declară Ruben, în vârstă de 28 de ani, un trecător, pe o stradă din Erevan.

Alţii se tem că şansele ca Turcia să recunoască genocidul scad. „Dacă nu se întâmplă după 100 de ani, probabil că nu se va mai întâmpla niciodată", spune o tânără, Azmik, în vârstă de 23 de ani.

Cu toate acestea, evenimente de comemorare sunt planificate săptămâna aceasta la Istanbul, capitala de atunci a imperiului, unde autorităţile otomane au început programul deportărilor, vizându-i pe intelectualii armeni.

Armeni din întreaga lume sunt aşteptaţi să refacă un traseu care începe la Muzeul Islamic - fostul cartier general al poliţiei, situat de partea europeană, unde au fost încarceraţi primii armeni - şi care continuă la o gară situată în partea asiatică a metropolei, de unde erau expulzaţi.


Citeşte şi:

Scandal diplomatic între Turcia şi Vatican. Ankara l-a convocat pe ambasadorul Sfântului Scaun, după ce Papa a recunoscut genocidul armean

Turcia a transmis ambasadorului Vaticanului că este „profund dezolată şi dezamăgită” de faptul că Francisc a catalogat drept genocid masacrul armenilor din 1915, a declarat un oficial, apreciind că afirmaţiiile Papei au provocat „o problemă de încredere”.

Recunoaşterea genocidului armean de către Austria nemulţumeşte Turcia: Ankara şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul de la Viena

Turcia a anunţat rechemarea pentru consultări a ambasadorului său în Austria pentru a protesta împotriva recunoaşterii simbolice de către Parlamentul de la Viena a genocidului comis de Imperiul Otoman în timpul Primului război Mondial.

Site-ul Vaticanului, atacat de hackeri turci, după afirmaţiile Papei despre „genocidul” armean

Presupuşi hackeri turci au atacat site-ul principal al Vaticanului, ca reacţie la comentariile Papei Francisc despre „genocidul” armean, informează Washington Post.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG