10 lucruri pe care nu le ştiai despre cozonac

Dulce, savuros, aromat, cu stafide, nuci, brânză, ciocolată sau rahat, simbol al sărbătorilor fundamentale ale creştinismului, cozonacul este de fapt o pâine mai specialã, cu o reţetă veche ce a fost îmbunătăţită progresiv. Simbolismul sãu este asimilat de cel al pâinii: pâinea, sub forma ei euharisticã, se raporteazã la viaţa activã, iar miracolul ei (înmulţirea pâinilor) este de ordin cantitativ.

Legatã şi de principiul activ al dospirii, devine simbol al transformãrii spirituale. Ce nu ştiam poate despre cozonac…

1. Este o prăjitură tradiţională românească, dar în egală măsură şi un desert bulgăresc (kozunak), sau un produs de patiserie italiană, numit panettone.

2 Printre ramaşitele unor comunitãţi neolitice s-a gãsit o formã de aluat de cozonac. De fapt erau doar nişte grãunţe sfãrâmate, înmuiate şi coapte pe o piatrã caldã.

3. Arheo­logii au descoperit printre rui­nele din Egipt, cuptoare pen­tru copt, precum şi desene făcute acum cel puţin 4.000 de ani, care dovedesc că egiptenii ştiau să facă pâine dospită de felurite tipuri, multe îndulcite cu miere şi mâncate ca desert, şi bere, de unde se deduce cã este foarte probabil sã nu fi fost strãini de prepararea cozonacilor.

4. Cert este cã grecii mâncau cozonac, numit plakous. Îl făceau cu miere, stafide şi nucă. Se mai pomeneşte încã o varietate mai grea şi tot platã care se numea satura.

5. Romanii au furat de la greci drojdia şi pâinea dospitã, dar au adăugat în cozonac fructe uscate. La început au fost doar două varietăţi numitelibum şi placenta, de la cea din urmă venind termenulpasca din prezent.Libum era un cozo­nac mic, folosit ca ofrandă adusă zeilor. Placenta, mult mai elaborat, este un cozonac cu brânză, cu stafide şi alune, care era servit împreună cu un vin dulce. Romanii au fost cei care au descoperit toate posibilităţile pe care le oferă drojdia adău­gată aluaturilor.

6. Evul Mediu brutarii euro­peni făceau foarte des cozo­naci cu fructe uscate, pentru că ţineau mai mult timp. În Britania secolului al 14-lea, Chaucer mentioneazã in “Povestiri din Cantebury”, de cozonaci imenşi fãcuţi pentru ocazii speciale. Unul, care avea forma unui tort mai degrabã, fusese facut cu 13 kilograme de fainã şi conţinea unt, smântanã, ouã, condimente, stafide şi miere.

7. În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recoman­darea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zile­le noastre.

8. Marie Antoinette, controversata reginã a Franţei, a rãmas în memoria oamenilor prin fraza "Sã mãnânce cozonac, dacã nu au pâine", dar cuvântul “cozonac” nu se referea la popularul desert pe care francezii moderni il numesc “le gateau”. Termenul folosit pentru cozonacul propriu-zis era “brioche”. . În francezã, termenul care la noi a devenit cozonac se referea la o metodã de gãtire. Se referea la faptul cã acest desert era gãtit în interiorul cuptoarelor în formele folosite de bucãtari la acea vreme. La sfârşitul zilei brutarul aduna resturile de pe formele folosite sau din cuptor şi le scotea afarã pentru cerşetori…

9. Pânã la jumãtatea secolului al XIX-lea, francezii adãugaserã la meniu al treilea fel, "desertul", care conţinea foarte des cozonac.Tehnologia a ajutat la uşurarea procesului gãtirii cozonacului: Bicarbonatul de sodiu, şi curând praful de copt (un amestec uscat de bicarbonat de sodiu şi un acid mediu), a înlocuit drojdia, fãcând aluatul sã creascã mai mult cu mai puţin efort. De asemenea, apariţia cuptoarelor cu temperatura controlatã a fost un alt avantaj.

10. Fiecare popor a consacrat cozonacul într-un fel specific. Românii îl preferă pe cel pufos şi mult crescut, frământat cu drojdie de bere, englezii - pe cel mai uscat, cu fructe confiate, francezii îl preferă în forme mai mici, cu multă ciocolată sau cu diverse umpluturi.