Cu mănuşi, prin istorie de la Tutankhamon, la Audrey Hepburn

O incursiune prin istoria mănuşilor, de la perechea descoperită în mormântul lui Tutankhamon până la celebrele mănuşi negre, trei sferturi, purtate de Audrey Hepburn în pelicula „Mic-dejun la Tiffany".

Mănuşile au apărut, se pare, încă din Antichitate. Unul dintre cele mai timpurii şi faimoase exemple a fost o pereche de mănuşi din pânză descoperită în Egipt, în mormântul lui Tutankhamon (circa 1.400 î.Hr.). Faraonii purtau mănuşi ca pe un simbol al puterii şi al influenţei pe care o aveau. Femeile egiptene foloseau aceste accesorii ca parte a tratamentului de înfrumuseţare. Ele îşi ungeau mâinile cu uleiuri volatile parfumate şi cu miere şi-şi puneau apoi mănuşi, pentru a se proteja.

Mănuşile în Antichitate

În Odiseea, Homer ne spune că Laertes, tatăl lui Ulise, purta mănuşi în grădină, să nu se rănească în rugii de mure; o altă versiune susţine că acesta şi-ar fi tras, de fapt, mânecile hainelor pentru a-şi feri mâinile.

Lăsând la o parte legendele, istoria scrisă a Antichităţii conţine referiri ocazionale la folosirea mănuşilor. Grecul Xenofon notează că obiceiul de a purta mănuşi nu era unul potrivit pentru bărbaţi. Pentru a demonstra cât de efeminaţi erau persanii, el relatează, cu dispreţ aproape, că aceştia nu se mulţumeau doar să-şi acopere capul şi picioarele pentru a se feri de frig în timpul iernii, ci foloseau şi mănuşi groase, ca să nu le îngheţe mâinile. Herodot (sec. V î.Hr.), în Istoriile sale (Historiai), spune că Leotychides, conducător al Spartei, a fost acuzat că a dat drept mită o mănuşă plină cu argint. Potrivit lui Plinius cel Tânăr (anul 100 d.Hr.), scribul unchiului său (Plinius cel Bătrân) ar fi purtat aceste obiecte de îmbrăcăminte pentru a se feri de ger.

Varro, un alt scriitor din Antichitate, scrie în De Re Rustica că măslinele culese cu mâna sunt preferabile celor culese cu mănuşi, iar Athenaeus ne povesteşte despre un mâncău care venea cu mânuşi la festinele unde era invitat pentru a putea pune mâna pe recipientele cu mâncăruri fierbinţi, devorând astfel mai mult decât restul comesenilor săi.

Citeşte pe www.historia.ro ce ascundeau mănuşile parfumateStatus social, duel, vânătoare

În Evul Mediu şi Renaştere mănuşile capătă semnificaţii şi mai generoase.

Dacă primea o mănuşă de la suveran, se spune că starea de sănătate a cavalerului, dar şi statusul său social s-ar fi îmubunătăţit. De asemenea, înmânarea mănuşii era parte a unei ceremonii de împroprietărire, în vreme ce luarea mănuşilor era un semn al înlăturării din post şi al degradării. În numele mănuşii regale sau episcopale erau autorizate comerţul, bătutul monedei şi colectarea taxelor. Alături de sigiliu, mănuşa certifica voinţa elitelor. O mănuşă roşie brodată simboliza Sfântul Imperiu Roman.

Un alt fel de a folosi mănuşa era într-un duel. Cel care arunca jos o mănuşă era cel care provoca la duel, iar cel care o ridica era cel care accepta. Aruncatul mănuşii a făcut parte, multă vreme, şi din ritualul de încoronare a regilor Angliei. Campionul Majestăţii Sale intra în Westminster Hall călare, complet înarmat şi arunca o mănuşă pentru a-i provoca la luptă pe uzurpatori sau pe alţi pretendenţi la tron.

De asemenea, mănuşa era folosită din vechime pentru a transporta şoimul de vânătoare. În timpuri trecute, prinţii şi alţi nobili erau atât de pasionaţi de vânătoarea cu şoimul încât mulţi dintre ei au acceptat să fie reprezentaţi artistic în această atitudine. Filip I al Franţei a fost imortalizat astfel într-un basorelief de pe placa tombală ţinând în mână o mănuşă pentru vânătoarea cu şoimi.

Despre cum şi când să-ţi scoţi mănuşa, citeşte pe www.historia.ro