Comoara din sacul de gunoi: jucării „Star Wars“, vândute cu 400.000 de lire sterline, după ce au fost găsite aruncate într-un garaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Star Wars

După ce a moştenit casa vecinilor, un cuplu a descoperit în garajul acestora saci de jucării „Star Wars“pe care au reuşit să le vândă cu 400 de mii de lire sterline.

Un cuplu din Marea Britanie a descoperit într-un garaj plin cu saci de gunoi, care le-au fost lăsaţi moştenire prin testament de un vecin, o veritabilă comoară de jucării inspirate din          franciza cinematografică „Star Wars", ce au fost vândute la licitaţie cu circa 400.000 de lire sterline        (443.000 de euro), informează AFP, citată de Agerpres.

Cei doi soţi britanici, care locuiesc în Stourbridge, un oraş din Anglia, nu ştiau la început ce ar fi trebuit să facă cu toţi acei saci umpluţi cu păpuşi şi nave spaţiale pe care vecinul lor le colecţionase timp de mai multe decenii, relatează cotidianul The Times.

Fiul lor a fost acela care a avut surpriza să descopere valoarea jucăriilor, după ce a apelat la serviciile unui comisar de licitaţie, rugându-l să estimeze colecţia, care includea o serie de figurine aflate încă în ambalajul original.

„Multe erau uşor umede, din cauza modului în care au fost depozitate, dar aceasta este cea mai frumoasă colecţie de obiecte 'Star Wars' pe care am avut ocazia să o văd vreodată", a declarat pentru cotidianul britanic acel expert, Chris Aston, reprezentant al casei de licitaţii Aston's Auctioneers.

„Am primit solicitări din partea unor colecţionari din lumea întreagă care şi-au exprimat interesul, iar noi eram convinşi că licitaţia se va desfăşura cu bine", a adăugat el.

Printre obiectele scoase la vânzare se afla o figurină ce reprezenta un comandant al Star Destroyer, una dintre navele flotei Imperiului Galactic. Figurina în cauză, una dintre singurele două exemplare cunoscute în zilele noastre şi care se află încă în ambalajul său original, a fost vândută cu 32.500 de lire sterline (peste 36.000 de euro).

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi