Cele mai mari regrete pe care le au oamenii pe patul de moarte: există 13 surse majore ale neîmplinirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre noi ajungem la un moment dat să regretăm deciziile luate într-o anumită perioadă a vieţii noastre şi să  ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi făcut altfel lucrurile.

În urma unei dezbateri organizate pe Quora, publicaţia The Independent a făcut un rezumat al celor mai mari regrete pe care le au oamenii. De asemenea, un studiu realizat în Statele Unite arată care sunt regretele frecvente ale americanilor, la sfârşitul vieţii. Astfel, există 13 surse comune de regret: dragostea, familia, educaţia, cariera, banii, creşterea copiilor, sănătatea, diverse, prietenii, spiritualitatea, comunitatea, timpul liber, grija pentru sine.

Studiile au mai indicat faptul că oamenii regretă mai ales lucrurile pe care le-au făcut greşit, nu cele pe care nu le-au făcut.

Dragostea

Referitor la dragoste, un regret frecvent este că oamenii nu s-au îndrăgostit de o persoană care îi iubea cu adevărat. În schimb, au ajuns să iubească pe cineva care i-a făcut să sufere, care le-a frânt inima.

Copiii

Decizia de a nu avea copii, sau infertilitatea, este un regret uriaş mai ales pentru femei. Chiar dacă ele pot fi în compania copiilor unor rude sau prietene sau chiar dacă pot adopta, femeile care nu au fost niciodată mame spun că dorinţa de a naşte şi creşte propriul copil este foarte puternică, iar acest regret este cel mai greu de suportat.

Părinţii

De multe ori, oamenii regretă că nu au petrecut destul timp alături de părinţii lor, că nu i-au înţeles, nu au fost foarte apropiaţi. Chiar dacă atunci când sunt tinerii cei mai mulţi nu înţeleg atitudinea părinţilor, pe măsură ce îmbătrânesc şi ei îşi dau seama că aceştia aveau dreptate, dar din păcate este prea târziu, pentru că atunci părinţii nu mai sunt pe această lume. Un alt regret frecvent legat de părinţi este că nu au fost alături de ei în ultimele clipe de viaţă ale bătrânilor.

Educaţia

Decizia de a renunţa la o educaţie superioară pentru a găsi un loc de muncă bine plătit este un alt regret important. La fel, mulţi îşi dau seama că ar fi vrut să urmeze anumite cursuri, în domenii de care erau pasionaţi, dar nu au făcut asta din lipsă de bani sau de timp, având o meserie foarte solicitantă.

Cariera

Alegerea unei cariera doar din motive financiare, nu din pasiune, rămâne un mare regret, mai ales când acele persoane aveau o chemare spre alt domeniu, de regulă artistic. Din dorinţa de a avea siguranţă financiară, ei au urmat însă un alt traseu profesional, care nu i-a făcut fericiţi.

Bani

Stresul provocat de grija pentru ziua de mâine este un alt mare regret al oamenilor. Mulţi refuză multe oportunităţi, nu au curaj să-şi asume unele riscuri de teamă că dacă îşi pierd actualul loc de muncă nu vor mai găsi altul la fel de bun.

Creşterea copiilor

Principalul regret al multor oameni este că nu au petrecut destul timp alături de copiii lor, când aceştia erau mici. Obsedaţi de carieră şi de siguranţa financiară, ei nu şi-au dat seama că acest timp pierdut nu mai poate fi recuperat niciodată. Mai ales bărbaţii sunt cei care au acest regret.

Sănătatea

Lipsa de interes pentru starea lor de sănătate este un alt regret foarte frecvent. Mulţi nu-şi dau seama cât de importantă este sănătatea pentru a avea o viaţă implinită decât atunci când se îmbolnăvesc şi este prea târziu.

Prietenii

Pierderea legăturii cu bunii prieteni este un mare regret pentru cei aflaţi pe patul de moarte. Din păcate însă, deseori este imposibil să le dea de urmă prietenilor, în acele ultime zile. Oamenii îşi dau seama prea târziu că prietenia este importantă, la fel ca familia, iar prietenii merită din partea lor timp şi efort pentru a menţine relaţia.

Grija pentru sine

Un lucru important pe care îl regretă mulţi oameni la sfârşitul vieţii este dorinţa de a fi pe placul altora, în loc să se gândească la dorinţele lor. Timpul pierdut este imposibil de recuperat, de aceea nu merită să-i mulţumim pe alţii fără a ne gândi mai întâi la nevoile şi dorinţele noastre.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte