Cel mai mic motor cu aburi din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremurile în care oamenii erau impresionaţi de trenurile cu motoare cu abur uriaşe au apus. Acum, oamenii de ştiinţă încearcă să asambleze exponate cât mai mici.

Acest lucru l-au reuşit cercetătorii de la Universitatea din Stuttgart şi de la Institutul pentru Sisteme Inteligente „Max Planck" din Germania, care au creat un motor de o dimensiune microscopică - 0,003 milimetri. Ei au folosit un laser şi o singură particulă.

„Am micşorat cu succes mărimea părţilor esenţiale ale unui motor cu aburi, cum ar fi pistonul şi stocarea volumului util de gaz, apoi le-am asamblat", a explicat Valentin Blickle, unul dintre cercetători. Pentru ca sistemul să funcţioneze corespunzător, acesta trebuie încălzit, la fel cum se întâmplă când se pune în funcţiune boilerul dintr-un motor cu aburi obişnuit.

Acest lucru a fost realizat cu ajutorul unei raze laser care a încălzit instantaneu apa, dar a şi permis răcirea ei atunci când unda a fost oprită. Fizicienii care au participat la experiment au fost uimiţi să descopere că maşinăria are aceeaşi eficienţă  ca un motor de mărime obişnuită.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă