Ce vor să ne spună, de fapt, desenele animate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christine Gritmon şi Nick Nadel, editorii site-ului thefw.com, au refăcut o serie de afişe marca Disney pentru a le arăta fanilor de animeuri care este, de fapt, ideea centrală a poveştilor din copilărie. „Cenuşăreasa“ şi „Mica Sirenă“ sunt doar două dintre cele nouă opere literare modificate de aceştia.

Dornici să înlăture stereotipurile, cei doi experţi au reeditat câteva dintre cele mai cunoscute poveşti ale copilăriei. Aceştia au explicat presei că au vrut să expună adevăratul mesaj aflat în spatele unor lucrări stilizate, cu minuţiozitate, de autorii vremurilor trecute.

În acest fel, povestea Cenuşăresei a fost intitulată „Machiajul rezolvă totul“(foto dreapta), cei doi editori argumentând că tânăra îl cucereşte pe prinţ în noaptea balului, atunci când este fardată şi îmbrăcată cochet.

Aceeaşi strategie este urmată şi în cazul naraţiunii pentru copii, „Frumoasa şi Bestia“. Editorii au redenumit această operă literară „Sindromul Stockholm“ - comportamentul unei victime captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul ei.

Chiar şi titlul lucrării „Mica Sirenă“ a fost schimbat de Christine Gritmon şi Nick Nadel. Aceştia au numit opera literară ce aparţile lui Hans Christian Andersen „Schimbă-te pentru bărbatul tău“, argumentând că protagonista este dispusă să renunţe la familia ei pentru a deveni om.

Seria „The Honest Disney Movies“ (Versiunea onestă a filmelor Disney - n.r.) a stârnit reacţii pozitive din partea altor editori americani. „Deşi par poveşti nevinovate, aceste lecturi pot deveni ofensatoare privite dintr-o altă perspectivă“, scrie Meghan Young  pentru trendhunter.com.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO