Ce spune portofelul despre personalitatea ta?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
INFOADEVĂRUL: DANA DONCIU

Online, prin internet banking, cu bani gheaţă sau cu card de credit, modalitatea prin care ne achităm cumpărăturile, vacanţele sau facturile spune multe despre felul de a fi al fiecăruia.

Portofelele doldora de bancnote aproape că au devenit amintire, locul acestora fiind luat de nenumărate carduri: de credit, de debit, de reduceri, de fidelitate. Mai sunt totuşi suficiente persoane reticiente care prefer să plătească mereu cu bani gheaţă de teama să nu fie păcăliţi virtual.

„De cinci ani, primim salariile pe card. Eu prefer să scot toţi banii şi să-i impart în funcţie de necesităţi, să merg la fiecare furnizor de serviciu şi să-mi achit dările decât să mă trezesc că nu au înregistrat nu ştiu ce plată sau că nu le merge sistemul sau că mi-au clonat cardul", spune Maria Man (45 de ani), profesoară în Bucureşti. La polul opus se află Cristian Olaru (32 de ani), care de multe ori susţine că nu are nici măcar cinci bani în portofel.

„Călătoresc destul de mult şi mi-ar fi mult mai greu să schimb bani de fiecare dată. Prefer să folosesc cardul, chiar dacă mi s-a întâmplat să mi-l cloneze cineva odată. Păstrez doar 50-100 de lei în portofel, pentru urgenţe. Dacă mi se fură portofelul, oricum nu pierd decât nişte plastic", a precizat acesta. Specialiştii spun că felul în care alegem să plătim spune multe despre personalitatea noastră.

Un studiu al American Express a arătat că cei mai dispuşi să încerce noile tehnologii sunt tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani. Ei nu folosesc doar internet bankingul, ci şi aplicaţiile instalate pe telefon pentru a achita diverse produse sau servicii. Ei au avantajul de a fi folosit internetul de timpuriu, au fost satisfăcuţi de achiziţionarea anterioară a diverselor produse  şi au încredere în aceste metode.

Pe de altă parte, psihologii susţin că reprezentantele sexului frumos, indiferent de vârstă sau de tipologie, au o structură aparte, mai ales când vine vorba de cumpărături. „Femeile plătesc şi cash, şi cu ajutorul cardului.

Click pe infografie

Dar ele sunt recunoscute pentru faptul că fac cumpărături compulsiv ca o formă de terapie. Atunci când trec printr-o perioadă dificilă, ele încearcă să se echilibreze, să-şi distragă atenţia de la probleme mergând la shopping şi petrecând mult timp privind vitrinele magazinelor, probând haine. În plus, îşi invită şi prietenele să meargă cu ele, astfel încât să le poată povesti despre situaţia prin care trec, iar acest lucru devine practic un ritual", explică psihologul Keren Rosner, din Bucureşti.

Echilibrul din buzunar

Persoanele care aleg să plătească cu banii jos sunt cele conservatoare, care nu au încredere în tehnologiile moderne şi care consideră că astfel îşi gestionează mai bine banii, mai spun specialiştii. De asemenea, există şi o categorie de persoane care sunt extrem de precaute, suspicioase, care preferă tot timpul această metodă de plată şi care nu folosesc vreodată cardul.

„Ele se tem că, odată ce folosesc cardul la cumpărături, datele lor personale vor fi folosite ulterior sau că nu vor mai avea intimitate în ceea ce priveşte opţiunile lor în materie de cumpărături", mai precizează specialistul.

Este bine ca, în portofel, să alocăm un spaţiu special cumpărăturilor. Dacă ştim că putem fi uşor ispitiţi, este bine să optăm pentru carduri care au sume limitate. „De asemenea, este indicat să ne concentrăm atenţia atunci când trecem printr-o perioadă dificilă asupra hobby-urilor. Este cunoscut faptul că cele mai uşoare metode de destresare sunt fie mâncatul, fie cumpărăturile excesive, activităţi care nu necesită mare efort intelectual", conchide Rosner. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă