Ce simbolizează bufniţa: mitologie şi superstiţii despre această pasăre răpitoare de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitologia spune că animalele au fost trimise în lume pentru a-i ajuta pe oameni sau, din contră, pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor. În alte cazuri, animalele erau considerate trimişii zeilor pe pământ sau chiar întruparea zeităţilor, astfel încât trebuia să fie venerate. adevarul.ro vă spune ce simbolizează bufniţa.

Ce simbolizează bufniţa: înţelepciunea şi moartea 

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia să înzestreze animalele cu însuşiri fabuloase. Bufniţa se numără printre vieţuitoarele cu o simbolistică foarte bogată, fiind reprezentată în mitologie de două noţiuni aparent contradictorii: moartea sau înţelepciunea, dar cu amendamentul că în unele credinţe înţeleciunea şi moartea se împleteau, zeitatea morţii cunoscând şi secretele vieţii, ale naşterii şi ale reîncarnării. De exemplu, în mitologia sumeriană, zeiţa morţii, Lilith, era reprezentată ca o femeie goală încadrată de două bufniţe. Iar în mitologia greacă, bufniţa este simbolul Atenei, zeiţa înţelepciunii. Pe de altă parte, ouăle de bufniţă asigurau celor care le consumau o viaţă lungă şi o tinereţe durabilă, aşa cum precizau legendele din Antichitate, conform wikipedia.org.

Ce simbolizează bufniţa: simbol în Feng Shui 

În Orient, bufniţa este unul dintre cele mai vechi simboluri, fiind prezentă pe diverse obiecte de cult sau ca însemne regale în diverse epoci. Bufniţa întruchipa în China antică şi principiul yang (masculin), cu trimitere la vitalitate, forţă, energie. La amerindieni, bufniţa era pasărea ocrotitoare a destinului şi a nopţii, motiv pentru care în anumite ritualuri se foloseau penele de bufniţă. Nu în ultimul rând, credinţa populară a dat naştere superstiţiilor legate de această pasăre răpitoare de noapte, care există şi la noi. Se spune, de exemplu, că bufniţa anunţă moartea într-o casă dacă pasărea îşi face o obişnuinţă din a da târcoale prin preajmă. 

Bufniţa este un simbol important şi în domeniul Feng Shui, ca reprezentare a înţelepciunii şi cunoaşterii, ajutând la dispersarea ignoranţei şi dezvoltarea capacităţilor în planul carierei. Conform vechilor învăţături Feng Shui, simbolul acestei păsări poate atrage inclusiv bunăstarea şi confortul. Simbolurile care fac trimitere la bufniţă este recomandat să fie aşezate la serviciu, pe birou, sau în camerele unde copiii studiază pentru a influenţa în mod pozitiv forţa creatoare şi curajul de a ne asuma responsabilităţi deosebite.

Ce simbolizează bufniţa: influenţe în zona vestimentară 

Simbolistica sa bogată a influenţat şi zona vestimentară, în care bijuteriile-bufniţă sau hainele care fac trimitere la această pasăre au suscitat mereu interesul. 

FOTO fashionurge.com

Purtarea acestor bijuterii, accesorii sau piese vestimentare se explică prin raportarea la un obiect-talisman, aducător de noroc sau care are puterea de a îndepărta răul. Amerindienii purtau astfel de simboluri în costumaţia de zi cu zi pentru a se păzi de accidente şi a îndepărta spiritele rele, la fel cum grecii au desemnat-o reprezentanta înţelepciunii, a cunoaşterii şi intuiţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă