Ce se întâmplă în creierul unui consumator de marijuana? Efectele mai puţin cunoscute ale acestui drog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul regulat de marijuana are efecte asupra memoriei pe termen scurt şi asupra apetitului/FOTO Arhivă

Efectele pe care îl are consumul de cannabis asupra creierului nu sunt încă pe deplin cunoscute, studiile în acest sens fiind destul de controversate. Cu toate acestea, cercetătorii au căzut de acord asupra unor modificări evidente care apar în creierul celor care consumă drogul.

Consumul de marijuana în scop medical este legal în unele state, dar în cele mai multe ţări este interzis prin lege. Cei mai mulţi consumatori care aleg să fumeze marijuana o fac însă pentru distracţie, nu din motive legate de sănătate.

Studiile prezentate de publicaţia Medical Daily au analizat efectele pe care îl are asupra creierului substanţa activă din cannabis, numită THC (delta-9-tetrahydrocannabinol). Acest ingredient este cel care produce starea de euforie experimentată de consumatori, dar are şi alte efecte, mai puţin plăcute.

În momentul în care o persoană fumează marijuana, THC trece din plămâni în sânge, de unde este preluat apoi de către doi receptori de cannabiozi, proteine care îl transportă apoi spre toate celulele corpului, de aceea apar primele efecte specifice acestui drog: înroşirea ochilor, creşterea pulsului şi dispare sau este atenuată orice durere. După consum, THC este activ timp de 2-4 ore la nivelul sistemului nervos central, producând diferite efecte.

Memoria pe termen scurt este printre cele mai grav afectate de consumul de marijuana, spun cercetătorii. THC modifică activitatea din hipocamp, regiunea cerebrală unde se formează noile amintiri. Invadat de receptori canabinoizi, hipocampul îşi va slăbi activitatea şi memoria pe termen scurt va fi tot mai proastă. Acest lucru este considerat periculos mai ales la adolescenţii care consumă regulat marijuana, sugerează un studiu realizat în anul 2013 de Universitatea Northwestern. Matthew Smith, coordonatorul studiului, spune că a observat anumite anomalii structurale în hipocampul unor adolescenţi care fumau frecvent marijuana, iar aceste anomalii au persistat timp de câţiva ani chiar şi după ce tinerii au oprit consumul.

Un fenomen bine cunoscut de consumatorii de marijuana este stimularea apetitului. Acest lucru se întâmplă din cauza receptorilor care ajung şi la hipotalamus, regiunea care constrolează pofta de mâncare. Astfel, consumul regulat de marijuana poate duce la îngrăşare, dar acesta este un efect benefic în cazul unor bolnavi care au probleme de greutate. De exemplu, un studiu realizat în anul 2011 de Universitatea Alebrta din Canada arată că bolnavii de cancer, care nu mai aveau poftă de mâncare şi nici nu mai aveau miros, s-au simţit mai bine după li s-a administrat THC. Ei au reînceput să mănânce cu plăcere şi să doarmă mai bine, pentru că THC îi ajuta de asemenea să se relaxeze.

Un alt efect pe care marijuana îl are asupra creierului este perceperea distorsionată a timpului. Fenomenul apare din cauza modificării fluxului de sânge care ajunge la cerebel, unde se formează perceperea subiectivă a timpului.  Efectul nu apare la toţi consumatorii, dar în unele cazuri fluxul de sânge scade şi atunci apare această percepere deformată a trecerii timpului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut