Ce-i mult strică. Apa şi săpunul, recomandate o singură dată pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele unui sondaj realizat de o companie suedeză ar putea schimba, pentru totdeauna, regulile igienei personale. Cercetătorii susţin că duşurile zilnice vor deveni o obişnuiţă a trecutului şi încurajează evoluţia unui trend numit „cleansing reduction“ (reducerea curăţării).

Apa şi săpunul nu au făcut rău nimănui, ni se explică încă din copilărie. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa.

Specialiştii susţin, mai nou, că unul sau două duşuri pe săptămână sunt suficiente, argumentând că o cantitatea prea mare de apă lipseşte pielea şi părul de uleiurile naturale, relatează publicaţia „Daily Mail“.

Evoluţia acestei mode este alimentată şi de concluziile obţinute în urma unui experiment condus de SCA, o companie din Anglia care produce şerveţele. Sondajul a arătat că, în prezent, 41% din bărbaţi şi 33% din femei nu mai fac duş în fiecare zi. Desigur, la aceste procente se adună şi numărul tot mai mare de adolescenţi care au îmbrăţişat trendul „cleansing reduction“.

Unul dintre ei chiar a explicat, într-un comentariu postat pe un blog, că se spală doar atunci când este murdar, transpirat sau, pur şi simplu, miroase urât. „Fac duş dacă am lucrat în grădină, m-am plimbat cu bicicleta sau dacă afară este foarte cald“, a adăugat el.

Deşi poate părea dezgustător, unii specialişti susţin că băile rare nu reprezintă o situaţie recentă. „Din contră, un duş pe săptămână era considerat mai mult decât suficient cu un secol în urmă“, explică sociologul Elizabeth Lancaster. Specialista este de părere că băile zilnice fac parte din rutină şi s-au transformat din opţiuni proprii în acţiuni vitale.

În timp ce dermatologii sunt preocupaţi de efectele pe care acest trend le-ar putea provoca, promotorii campaniilor de mediu susţin mişcarea „cleansing reduction“. Ei cred că, prin micşorarea duratei de timp petrecută la duş, oamenii ar putea aduce beneficii mediului înconjurător. În acest sens, o organizaţie non guvernamentală încurajează acest trend, explicând că „diminuarea cantităţilor de apă şi energie consumate ar putea preveni încălzirea globală“.

Fac duş dacă am lucrat în grădină, m-am plimbat cu bicicleta sau dacă afară este foarte cald, a explicat un blogger.

Prinţul Harry se spală rar pe cap 

Dacă unele persoane îşi motivează alegerea, invocând problemele de mediu, mulţi alţii devin adepţii acestui trend din cauza leneviei ce îi caracterizează. Rezultatele unui sondaj realizat de Consiliul de Igienă Global au dezvăluit că, în 2012, 58% din britanici au omis duşul matinal din cauza comodităţii. La un moment dat, chiar şi Prinţul Harry a mărturisit că nu şi-a mai spălat părul de aproximativ doi ani.

Prinţul Harry FOTO Facebook

Pe de altă parte, concluziile unui studiu realizat de Universitatea din California arătă că băile frecvente sunt dăunătoare organismului întrucât reduc numărul anticorpilor produşi de corpul nostru contra infecţiilor. De asemenea, duşurile zilnice provoacă excesul de sebum, o substanţă  ce conferă părului un aspect cleios, neîngrijit.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală